Căsuța din Scobai, Maramureș
Este un motiv pentru care suntem cu toții îndrăgostiți de Maramureș. Acest județ din nordul țării ne amintește de alte vremuri, mai simple, când fiecare lucru își urma cursul său firesc, ne amintește de lucrurile importante în viață: să mănânci bine, să fii bun, să te bucuri de natură și aer curat.
Dacă vizitezi Maramureșul, Pensiunea Căsuța din Scobai este bine înrădăcinată în valorile acestui ținut și este mai mult decât o simplă cazare, este o experiență! Cele două căsuțe tradiționale se află în scobai, adică sunt înconjurate de pădure și râu, de unde și numele pensiunii Căsuța din Scobai.
Oalele colorate din copaci (simbol al bogăției familiei), fântâna din curte (simbol al vieții și tinereții), poarta masivă din lemn cu motive solare (motivul de mândrie al unei familii) și roțile din lemn( simbolul ritmului ciclic al vieții), alături de odăile amenajate simplu, dar mirosind atât de frumos a lemn și curat, te vor face să îți reamintești că fericirea are multă simbolistică. Noi îi oferim această simbolistică și este deja în interiorul nostru.
Prezentarea cazării
Fiecare dintre căsuțe are câte 3 camere. În total sunt 4 camere duble și 2 camere triple, iar fiecare cameră are baie proprie. Tot mobilierul pe care îl vei vedea în camere și căsuțe este sculptat cu grijă de Ionuc, tâmplar de meserie.
Decorul și detaliile din camere lucrate de Ilenuca, care va fi gazda ta, contribuie la experiența autentică și primitoare din acest loc. Aici se îmbină frumusețea tradițiilor maramureșene cu confortul, liniștea, armonia și farmecul naturii.
Complexul dispune de ciubăr, grădină/ curte, parcare și bucătărie la dispoziția turiștilor. Gazdele pot organiza mese și pot găti pe gustul tuturor, cu un anunț făcut în prealabil. Prețul cazării diferă în funcție de numărul de persoane și perioada rezervării. Pentru rezervări și alte detalii, găsești siteul aici sau la numărul de telefon 0769413209.
Cum ajungi aici
Vadu Izei, unde este localizat Complexul Căsuța din Scobai, se află la 57 de kilometri față de Baia Mare, reședința județului Maramureș. Îți recomand să faci un tur al Maramureșului cu mașina, astfel încât să poți să îl descoperi în ritmul tău.
Dacă alegi să călătorești cu un alt mijloc de transport, află că Baia Mare este foarte bine conectată cu celelalte orașe din România. Din Cluj-Napoca vei găsi 9 curse zilnice spre Baia Mare, prima fiind la ora 06:00 și ultima fiind la ora 20:30, prețul biletului pornind de la 48 de lei. Găsești toate informațiile despre cursele disponibile aici.
De asemenea, vei găsi conexiuni feroviare foarte bune. Verifică mersul trenului tău aici. Dacă alegi să iei avionul, vei găsi două curse/zi operate de Tarom din București Otopeni spre Baia Mare.
Ajuns în Baia Mare, vei avea microbuz spre Vadu Izei. Verifică programul microbuzelor în direcția Borșa, cu oprire la Vadu Izei, aici.
Ce poți face aici
Eu am fost născută în Baia Mare și acest oraș a reprezentat casa mea până la vârsta de 18 ani. Am avut de atunci multe case, fiindcă mereu m-a mistuit un dor de ducă și schimbare, datorită sufletului meu de nomad. Am locuit o vreme în Cluj-Napoca, Ioannina, Minneapolis, Pisa și București. Cu toate acestea, rădăcinile mele sunt din Maramureș și mereu am să iubesc și respect acest loc și i-am promovat mereu valorile pe oriunde am fost.
Valorile sale sunt cele pe care le-am menționat și la începutul articolului: să mănânci bine, să fii bun, să te bucuri de natură și aer curat. Cel mai bun lucru pe care poți să îl faci pe durata vizitei tale în Maramureș este să te bucuri de bucatele tradiționale, să vorbești cu localnicii, să vizitezi bisericile de lemn superbe și să faci niște drumeții care îți vor umple inima!
Ce poți mânca aici
Tocănița din ciuperci hribi (boletus), specifice zonei de munte, preparată cu smântână și mărar este o delicatesă preparată aici cu mare stil. Nu trebuie să ratezi nici Răciturile (piftia), fiind făcute din carne de porc, fierte și lăsate să se închege într-un aspic clar. Balmoș este un fel de mâncare preparat din mămăligă fiartă în lapte sau zer, cu adaos de smântână și brânză de burduf.
Horinca este la loc de cinste pe masă, fiind o adevărată competiție între localnici privind talentul de a realiza cea mai gălbuie și aromată băutură, pură, preferata fiind cea din prune.
Mănăstirea Săpânța-Peri, cea mai înaltă construcție de lemn din Europa
Maramureșul este una dintre cele mai frumoase regiuni din România, unde ar trebui să ajungi măcar o dată în viață. Aici s-au păstrat obiceiurile din moși-strămoși, astfel că duminica sau în zilele de sărbătoare sătenii își poartă cu mândrie costumele tradiționale - cămeșă, sumnă, pânzătură și opinci - și merg împreună la biserică.
Mănăstirile din Maramureș sunt o dovadă vie a civilizației lemnului dezvoltate aici. La 27 de kilometri față de Căsuța din Scobai, nu trebuie să ratezi Mănăstirea Săpânța-Peri! Ea este cea mai înaltă construcție de lemn din Europa, măsurând 78 de metri! Mai mult, aici vei găsi 36 de specii de arbori și peste 1000 de arbori seculari, unii având mai bine de 300 de ani!
Alte obiective din zonă de neratat
La 5 minute de condus față de această impresionantă mănăstire, vei găsi celebrul Cimitir Vesel. Cimitirul Vesel de la Săpânța este singurul loc din lume în care moartea este văzută și interpretată relaxat, chiar nostim, maramureșenii făcând acest lucru încă din cele mai vechi timpuri prin inscripții amuzante și povești de viață scrise pe crucea fiecărui mormânt.
O altă frumusețe rară este Mănăstirea Bârsana. Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390. Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe Valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit Părul Călugărului de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fii săi și alți săteni, spre a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior.
Să nu uităm de Mocăniţa de pe Valea Vaserului, care se bucură de un număr tot mai mare de vizitatori, fiind una dintre cele mai mari atracţii turistice din ţară.
Infinity pool-ul de la Mara de pe coastă, Lacul Albastru, Muzeul Satului, atâta frumusețe pe care o poți descoperi în funcție de interesele tale! Pentru un ghid complet al Maramureșului, citește acest articol.
De Știut
- Tradiția spune că atunci când o oală roșie este pusă în vârful copacului cu oale din curte înseamnă că familia are o fată de măritat.
- Tot aici există haine tradiționale specifice fiecărui sat, fiecare localitate având culori, modele, detalii, forme geometrice diferite regăsite în veșminte.
- În Maramureș coexistau la începutul secolului XX 16 naționalități diferite.
Casa de Oaspeți Cincșor, Brașov
Casa de Oaspeți de la Cincșor este un amestec de arhaic și modern, natura care o înconjoară, frumusețea detaliilor, camerele primitoare și cea mai frumoasă perspectivă pe care o poți avea asupra Bisericii Fortificate din Cincșor, savurând o carte bună. Toate acestea o indică ca și punct de reper dacă îți dorești să redescoperi frumusețea lucrurilor simple.
Prezentarea cazării
Casa de Oaspeți Cincșor este localizată în satul Cincșor, care aparține de comuna Voila, județul Brașov. Cincșor este situat aproape de Țara Făgărașului, o zonă deosebită din centrul României, aflată între Munții Făgăraș și râul Olt.
Satul Cincșor este cunoscut pentru Biserica Fortificată Săsească, iar Casa de Oaspeți Cincșor se află chiar în apropierea acesteia, în fosta Școală Evanghelică și în Casa Parohială restaurată.
Fosta Școală Evanghelică este astăzi casa de oaspeți principală. Are spații generoase, cu un simbol central- magica bibliotecă albă, plină de cărți și șoapte secrete.
Fosta Casă Parohială este cea mai veche clădire privată din Cincșor, considerată centrul spiritual al comunității. A fost construită înainte de anul 1600, astăzi fiind extinsă și bucurându-se de o arhitectură specială, camere spațioase și fresce provenind din Transilvania perioadei renascentiste, descoperite odată cu restaurarea. Aici poți alege una dintre cele cinci camere, simple, luminoase, primitoare.
Prețul cazării în cameră dublă în Vechea Școală este de 89 euro/noapte, prețul unei camere duble în Vechea Parohie pornește de la 85 EUR/noapte, Casa țărănească dispune de camere începând cu 95 EUR/noapte, iar Casa Frank dispune de camere începând cu 85 EUR/noapte. Pentru detalii complete și rezervare, găsești site-ul aici.
Cum ajungi aici
Dacă dorești să îți planifici călătoria cu mașina, distanța dintre orașul Brașov și Casa de Oaspeți Cincșor este de aproximativ 90 de kilometri. Distanța dintre București și Cincșor este de aproximativ 240 km și durează în jur de 3,5 - 4 ore. Traseul principal este pe drumul național DN1 (E68) în direcția Făgăraș, apoi se urmează indicatoarele spre Voila și Cincșor.
Dacă dorești să iei trenul, cea mai apropiată gară este Gara Voila, situată la aproximativ 4 km de Cincșor. Poți lua un tren din Brașov, Sibiu sau București către Voila, iar de acolo poți lua un taxi sau aranja un transfer oferit de Casa de Oaspeți.
Ce poți face aici
Prima vizită îți recomand să fie la Biserica Fortificată din Cincșor. Aceasta face parte dintr-o serie de biserici fortificate construite de sași în Transilvania, fiind un exemplu remarcabil al arhitecturii gotice și al sistemelor de apărare medievale. Biserica a fost construită inițial în secolul al XIII-lea, în stil romanic, dar a fost reconstruită în stil gotic în secolul al XV-lea.
În secolul al XVI-lea, a fost fortificată pentru a oferi protecție împotriva invaziilor otomane. În jurul bisericii a fost ridicat un zid de apărare înalt, cu turnuri de supraveghere și camere de depozitare pentru provizii. Aceste fortificații serveau drept refugiu pentru comunitatea locală în caz de atac. Biserica poate fi vizitată zilnic. Pentru mai multe informații legate de programul de vizită, poți suna la numărul +40744373090.
Pentru că vorbim despre redescoperirea lucrurilor simple, o plimbare prin sat îți poate aduce înapoi toate amintirile copilăriei petrecute pe ulițe. Cincșor este o adevărată ascunzătoare, pentru că aici totul se oprește, ia o pauză.
Ce poți mânca aici
Meniul include o varietate de preparate tradiționale săsești și transilvănene, cum ar fi supe de legume sau de pui, tocănițe, sarmale, cârnați de casă și brânzeturi locale. Un mare plus este faptul că sunt frecvent utilizate legumele și fructele proaspete din grădina proprie sau de la fermierii locali.
Ce poți descoperi în zona aceasta a Brașovului
Brașovul este unul dintre cele mai spectaculoase județe din România, oferind cele mai de preț obiective ale României. Pentru un ghid complet al Brașovului, citește acest articol. La o oră de condus, vei găsi și Vulcanul Racoș și Lacul de Smarald. Găsești un articol despre acest loc aici.
De știut
- Gazda Casei de Oaspeți Cincșor, Carmen Schuster, este născută în sat și reîntoarsă aici pentru a restaura și transforma vechile case. Soțul său, de origine germană, este cel mai bun ghid al zonei, foarte implicat în proiectele Cincșor și Kultur.
- Kultur Project se ocupă de restaurarea Bisericii Fortificate din Cincșor și dezvoltarea educației în comunitatea locală.
- În Cincșor au mai rămas doar 6 persoane de origine saxonă care participă în fiecare duminică la slujbele Bisericii Evanghelice din sat.
Cloasterf Haus, Mureș
De fiecare dată când ne dorim cu adevărat să luăm o pauză de la viața zgomotoasă a orașului, ne găsim liniștea și suflul într-o casă de oaspeți tradițională. Poate și pentru că simțim cum numai în satele mici, îndepărtate, diferite de tot ce-i cunoscut, reușim să ne reconectăm.
Cloasterf Haus este o casă de oaspeți situată în satul Cloașterf, o localitate mică din județul Mureș. Satul Cloașterf este cunoscut pentru biserica sa fortificată, care face parte din ansamblul de biserici fortificate săsești din Transilvania, incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Prezentarea cazării
Cloasterf Haus oferă cazare într-un cadru tradițional transilvănean, cu clădiri restaurate care păstrează arhitectura și farmecul vechilor case săsești. Camerele sunt amenajate cu mobilier tradițional, mobilă pictată, perdele din pânză și dantelă cusute manual, dar dispun și de facilități moderne pentru confortul oaspeților.
Atmosfera este una autentică, ideală pentru cei care caută o evadare departe de agitația urbană. Curtea interioară și grădina oferă un spațiu perfect de relaxare, aproape de natură. Prețul cazării este de aproximativ 600 de lei pentru 2 persoane/2 nopți. Poți rezerva aici sau la numărul de telefon +40 751 279 711.
Cum ajungi aici
Dacă călătorești cu mașina, distanța dintre București și Cloașterf este de 250 de kilometri, durata călătoriei fiind de aproximativ 4 ore și jumătate, în funcție de trafic și de condițiile de pe drum. Pleci din București pe drumul E60 (DN1) în direcția Ploiești. După Ploiești, continui pe DN1 spre Brașov. De la Brașov, urmezi DN13/E60 spre Sighișoara. După ce treci de Saschiz, urmează indicatoarele spre Cloașterf. Merită să te oprești și în Saschiz, care este și el faimos pentru biserica fortificată.
Dacă dorești să iei trenul, cea mai apropiată gară majoră este în Sighișoara. Poți lua un tren din principalele orașe ale României -București, Brașov, Cluj-Napoca- până la Sighișoara. De la Sighișoara, poți lua un taxi sau aranja un transfer până la Cloașterf, care este la aproximativ 22 km distanță.
Ce poți face aici
Cloașterf este situat într-o zonă protejată, mai exact Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare. Aici te poți bucura de mersul pe jos sau cu bicicleta, poți observa plante și animale rare sau pur și simplu te poți reconecta la ritmul normal și pașnic al vieții. În interiorul casei de oaspeți, bucuriile mici sunt o ceașcă de ceai, o carte relaxantă, frumusețea curții verzi, statul la soare, câinele prietenos și iubitor, gazdele care îți vor spune poveștile acestui loc.
Ce poți mânca aici
Aici vei gusta gulaș făcut corect, ciorbă de fasole și papricaș de pui. Supele tradiționale, carnea pregătită la cuptor, legumele proaspete și clătitele delicioase cu gem de casă ne-a făcut să ne îndrăgostim! Îți recomand să anunți înainte de a ajunge că îți dorești să încerci anumite preparate, pentru a le oferi timp gazdelor să pregătească masa.
Zona Protejată Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare
Zona se află în regiunea centrală a României, între râurile Hârtibaci și Târnava Mare, incluzând o parte semnificativă din Podișul Hârtibaciului. Ea este caracterizată printr-un peisaj de câmpie, dealuri de mici dimensiuni și pajiști întinse.
Podișul Hârtibaciului se distinge prin colinele sale line și terenurile agricole tradiționale de la baza sa. Aici poți întâlni specii de mamifere, păsări, insecte și reptile, inclusiv specii protejate precum lupul și cerbul. Dacă dorești să găsești și alte cazări inedite și informații suplimentare despre această zonă, îți recomand acest articol.
De știut
- Micul sat cu nume nostim, Cloașterf, este originea multor legende. În apropierea satului se află ruinele unui castel cunoscut sub numele de Castelul Maimuțelor. Se spune că o comoară de mare valoare ar fi ascunsă în spatele unei uși de fier invizibile de pe dealul castelului. Din când în când, ușa apare de nicăieri, dar poate fi deschisă doar cu mătrăgună, considerată o plantă magică.
- O altă legendă locală spune că fata din sat care găsește prima viță-de-vie cu două frunze la ramificație, trebuie să o rupă și să o pună la pălărie. Primul bărbat tânăr întâlnit pe drumul de la vie spre casă va fi viitorul ei soț, dacă ea îl sărută.
- După distrugerea bisericii gotice vechi, reconstrucția bisericii fortificate de la Cloașterf s-a realizat între anii 1521 și 1524.
Comentarii