Pentru amatorii de aventuri în zăpadă perioada ce urmează este momentul favorit din an, când pârtiile se deschid și sunt numai bune pentru schi!

Din fericire nu este nevoie să străbateți țările în căutarea unei stațiuni potrivite, căci inclusiv în România se află câteva locuri perfecte!

Deși mulți ar spune că stațiunile noastre nu sunt la fel de bine dotate ca cele din afara, iar prețurile exagerate, noi dorim să scoatem ce e mai frumos la iveală din România, așa că am făcut un top al stațiunilor de schi din țara noastră, ținând cont de prețuri, infrastructură, pârtii, aglomerație și facilități, astfel să îți poți alege destinația perfectă!

Poiana Braşov

Una dintre cele mai căutate stațiuni din România, Poiana Brașov se ridică la înălțimea așteptărilor, oferind o experiență modernă, ce concurează cu stațiunile din afară. Se află la o altitudine de 1020 m, la baza masivului Postăvaru, și are un domeniu schiabil de 24.5 km, fiind printre dele mai dezvoltate stațiuni din țară. Inclusiv amplasarea sa este excelentă, la doar 12 km de orașul Brașov, așa că poți alege inclusiv cazarea în oraș, iar apoi poți merge spre stațiune cu mașina personală sau cu autobuzul 20 pleacă spre Poiana Brașov la fiecare 30 de minute.

Pârtii&infrastructură

Stațiunea dispune de 10 pârtii potrivite pentru orice persoană, de la începător la avansați. Cea mai lungă este Drumul Roşu, ce are 4752 de metri lungime şi are un grad de dificultate medie, în timp ce cea mai scurtă este Kanzel, ce are o dificultate ridicată, în ciuda lungimii de doar 297 m. Inclusiv copii pot lua lecții aici, pe pârtiile Stadion și Bradului.

La capitolul infrastructură stațiunea se poate mândri cu dotări moderne, dispunând de 2 telecabine, 2 telescaune, o telegondolă, 5 teleschiuri şi un snowpark și covor rulant pentru copii, astfel încât aboslut toate pârtiile sunt foarte ușor de accesat.

Prețuri

Prețurile, ținând cont de dotările ce concurează cu stațiunile din afară, sunt foarte convenabile, în special când vine vorba de ski-pass. De exemplu, pentru o zi vei plăti doar 150 lei, pentru 3 zile 170 lei, iar pentru 10 zile neconsecutive din sezon 1140 de lei. Pentru copii se aplică și reduceri de aproximativ 40%. Nici prețurile pentru închirierea echipamentelor nu sunt foarte mari, un echipament complet pentru ski pornind de la 50 de lei pe zi, respectiv 60 lei în cazul echipamentului de snowboard.

Cazare

Prețurile cazărilor sunt ceva mai ridicate aici, iar în medie o noapte aici pentru 2 persoane pornește de la 250 lei.

  • Pensiunea Orizont o variantă foarte apreciată, fiind evaluată cu 4 stele, și este situată în aproprierea pârtiilor. O noapte aici costă 300 lei pentru 2 persoane, și vei avea mic dejun inclus.
  • Hotelul Crisalpin oferă facilități asemănătoare, pentru același preț.

Sinaia, Prahova

Stațiunea aflată la cea mai mare altitudine de la noi din țară, la 2103 m, Sinaia este locul cu cel mai lung sezon de iarnă din România (aproape 6 luni pe an), așa că ai mai multă libertate de a-ți alege perioada vacanței. Lungimea pârtiilor este de 25 km, fapt ce o aduce între favoritele turiștilor, iar apropierea de Brașov și atracțiile turistice din zonă este un plus.

Pârtii&infrastructură

Sinaia are un număr impresionant de pârtii omologate: 16, de toate dificultățile, însă nu sunt foarte potrivite pentru începători, pentru că multe sunt destul de abrupte. Lor li se adaugă 3 trasee de schi. Cea mai lungă este Pârtia Nouă, cu 2000 m lungime și dificultate medie, iar cea mai scurtă este Partia Gondola, cu doar 150 m și dificultate redusă. Cei experimentați, în căutare de provocări se pot aventura pe pârtiile Carp, Tarle sau Papagal.

Toate pârtiile sunt deservite de telescaun, teleschi, telecabină sau telegondolă, însă un minus sunt instalațiile nocturne, existând una singură, în pârtia Gondola.

Prețuri

Tarifele sunt puțin mai ridicate, iar pentru ski-pass prețurile diferă în funcție de perioada săptămânii, astfel încât o zi de luni-vineri costă 160 lei, iar sâmbătă și duminică vei scoate din buzunar 170. Poți alege să achiziționezi și 3 zile din sezon pentru 430 lei, iar pentru copii prețurile scad cu aproximativ 25%.  În cazul cartelelor lucrurile stau diferit, căci poți cumpăra 24 de puncte pentru 80 lei, iar apoi folosirea gondolei sau a telescaunului te vor costa câte 6 puncte, iar la teleschi 3 puncte.

Pentru închirierea echipamentelor prețurile sunt ceva mai convenabile, iar un echipament complet de schi sau snowboard te va costa 50 lei pe zi.

Cazare

  • Pensiunea Tranzit opțiunile de cazare în stațiune sunt foarte diverse, de la pensiuni la hoteluri de lux, iar prețurile sunt destul de accesibile în comparație cu alte stațiuni, o noapte pornind de la 150 lei caz în care se află și această pensiune.
  • Vila Retezat ofera si mic dejun la preturi incepand de la 280 lei/noapte
  • Hotel Rina Cerbul cu un aer istoric, ofera servicii de cazare convenabile, iar o noapte aici costă 280 lei.

Predeal, Brașov

Predealul este una dintre cele mai populare (și aglomerate, ce-i drept), stațiuni din România, având avantajul de a fi printre primele locuri unde sezonul sporturilor de iarnă se deschide. Stațiunea este situată la o altitudine de 1110 m, între munții Bucegi, Postăvaru și Piatra Mare, fiind cunoscută pentru peisajele sale frumoase.

Pârtii&infrastructură

Vei avea la dispoziție 6 pârtii principale, potrivite pentru orice persoană, pentru că 2 pârtii sunt potrivite pentru începători, 3 pârtii au o dificultate medie, iar o pârtie este destinată experților (pârtia Subteleferic). Două dintre acestea depășesc lungimea de 2000 m: Clabucet și Polistoaca, ambele cu dificultate medie spre ușoară.

Pe domeniul schiabil există 3 teleschiuri, un telescaun, instalaţie de nocturnă și de zăpadă artificială, deci și din punctul de vedere al infrastructurii stațiunea se situează foarte bine.

Prețuri

Ski-pass-ul este ceva mai costisitor aici, și vei scoate din buzunar 225/425 lei pentru o zi, respectiv 2, iar copii au reducere de aproximativ 50%. Poți alege și varianta cartelelor cu 10 sau 20 de puncte, ce costă 150 sau 230 lei, folosirea telescaunului anulând apoi 2 puncte, iar a teleschiului 1 punct. Închirierea echipamentelor complete de ski sau snowboard te va costa în această stațiune în jur de 40 lei pe zi.

Cazare

Cazarea în Predeal este un punct forte, căci ai la dispoziție o gamă foarte largă de variante, cu prețuri destul de mici, ce pornesc chiar și de la 120 lei pe noapte pentru 2 persoane.

  • Conacul Haiducului este una dintre variantele ieftine, cu camere modeste ce pornesc de la 140 lei.
  • Hotel Piemonte evaluat cu 4 stele, este o variantă foarte populară și apreciată de turiștii ce își doresc să scoată vei mai mulți bani din buzunar pentru o experiență mai bună, iar o noapte aici costă 250 lei.

Straja, Hunedoara

Domeniul schiabil Straja este una dintre stațiunile românești ceva mai noi, regăsindu-se în Munții Vulcan, la altitudinea de 1445 m, iar pentru a ajunge aici va trebui să treci prin orașul Lupeni (de unde ai inclusiv acces direct cu telegondola spre stațiune). Stațiunea însumează 26 km de pârtii moderne și foarte bine dotate, care din fericire nu sunt încă extrem de aglomerate, deci este un loc destul de prietenos cu turiștii. Putem spune că Straja este o comoară ascunsă a munților noștri!

Pârtii&infrastructură

În Straja sunt amenajate 12 pârtii de schi, dintre care 4 sunt de nivel ușor, potrivite pentru începători, 6 de nivel mediu și 2 de nivel dificil. Aici vei găsi una dintre cele mai lungi pârtii din România, de 8.100 m, Pârtia Straja, de dificultate medie, un loc ce nu trebuie ratat de iubitorii sportului.

Fiecare pârtie este dotată cu instalație de transport pe cablu (în principal teleschiuri, telescaune și o telegondolă), iar 5 au și instalație de nocturnă, ceea ce duce stațiunea în topul celor mai bine dotate din România. Pârtiile sunt întreținute frecvent cu zăpadă artificială și utilaje de bătătorit zăpada.

Prețuri

În Straja, în ciuda dotărilor foarte moderne, tarifele au rămas foarte accesibile, acesta fiind un alt plus ai stațiunii, Prețul unui ski-pass este de 120 lei pentru o zi, 310 pentru 3 zile, 470 pentru 5 zile (consecutive sau nu) sau 100 lei pentru 4 ore. Poți alege și abonamentul tip cartelă, plătind 35 lei pentru 10 puncte, pe care le vei folosi apoi la teleschi (câte 2 puncte) sau telescaun (3 puncte).

Nici închirierea echipamentelor nu este scumpă, iar un echipament complet de schi costă între 25-40 lei pe zi, în timp cel de snowboard pornește de la  35 lei. 

Cazare

În zonă există peste 3000 de unități de cazare, așa că vei avea la dispoziție suficiente variante. Majoritatea turiștilor aleg să se cazeze direct în stațiune (unde prețurile sunt ceva mai ridicate, pornind de la 200 lei pe noapte pentru 2 persoane), însă o opțiune este și cazarea în zona Lupeni (pentru 140 lei pe noapte). Este de menționat faptul că pentru cei ce caută o experiență diferită recomandăm cele două variante de mai jos :

  • Zenith A-Frame un complex de case de vacanță foarte frumoase, ce îmbină rusticul cu modernismul. Prețul pentru o noapte aici este de 1.200 lei, însă cu siguranță nu vei regreta.
  • Cabana Edelweiss din Lupeni se află la numai 20 m de telescaunul nr. 2, în partea de sus a Staţiunii Straja, lângă vechea cabană Straja. Situată în inima muntelui Straja, într-o minunată pădure de brazi, Cabana Edelweiss vă aşteaptă cu căldură, indiferent de vreme sau de anotimp.

Transalpina Ski Resort, Vâlcea

O altă stațiune nouă, inaugurată în 2012, Transalpina Ski Resort (cunoscută și drept stațiunea Transalpina-Voineasa) se numără printre cele mai moderne stațiuni din România, aflată în apropierea Lacului Vidra, în Munții Parâng, la 1350 m înălțime. Proiectul este foarte ambițios, dorindu-se să se ajungă în final la 80 km de pârtii, însă în prezent sunt date în folosință doar aproximativ 10 km. Locul nu este încă foarte aglomerat, însă se confruntă uneori cu închiderea pârtiilor din cauza fenomenelor meteo extreme.

Pârtii&infrastructură

În prezent sunt deschise 7 pârtii, dintre care 6 potrivite pentru începători, iar ultima, și cea mai mare pârtie de aici, cu o lungime de 2257 m, este de nivel mediu ca dificultate. Acestea sunt deservite de 2 instalaţii de teleschi, un telescaun, o telegondolă şi un babyski.

Prețuri

Pentru un ski-pass vei scoate din buzunar 150 lei pentru o zi sau 400 lei pentru 3 zile (cu reduceri pentru  elevi în funcție de categoria de vârstă), iar în cazul cartelelor vei plăti 80 lei pentru 30 de puncte (o călătorie cu telegondola costa apoi 10 puncte, cu teleschiul 4 puncte, iar cu telescaunul 6 puncte).

În ceea ce ține de închirierea echipamentelor, un set complet pentru schi sau snowboard te va costa 50 lei pe zi.

Cazare

Cazarea este un punct slab al stațiunii, pentru că fiind încă un loc în plină dezvoltare, nu există încă suficiente opțiuni de cazare în stațiune, motiv pentru care va trebui să alegi probabil localitățile din împrejurimi, aflate la 5-15 km depărtare, locurile preferate fiind în Voineasa, Rânca și Petroșani. Prețul pentru o noapte în zonă pornește de la 180 lei.

  • Casa Veves oferă un lounge comun, parcare privată gratuită și facilități de grătar.
  • Zan Hotel are teren de tenis, restaurant à la carte și centru spa.
  • Pension Valea Mariei este situata aproape de o pădure şi la 150 de metri de pârtiile de schi.

Așadar, lăsând la o parte preconcepțiile despre stațiunile montane ale României, țara noastră se bucură de câteva locuri ce pot concura chiar cu stațiunile din afară, așa că fă-ți curaj și descoperă-le adevărata valoare într-o escapadă cu schiurile. Indiferent că ești începător sau profesionist al acestui sport vei găsi cu siguranță câteva pârtii pe care să te distrezi, așa că analizează ofertele, ia-ți prietenii, pune-ți GPS-ul și hai la zăpadă!