Când am ajuns pentru prima dată în Montreal, am avut senzația că pășesc într-un oraș european teleportat pe continentul american. Clădiri istorice cu aer franțuzesc se amestecă cu zgârie-nori moderni, iar pe stradă auzi mai des „bonjour” decât „hello”. Am vizitat orașul în octombrie, atunci când frunzele își lăsau o amprentă asupra frumuseții toamnei dar și când sărbătoarea de Halloween oferea fețe noi și aventură - mai ales că în America de Nord această tradiție are cu totul o altă amploare față de România.

Cum ajungi în Montreal
Noi am avut zbor din București către Amsterdam și apoi Toronto - Montreal, un drum lung dar care a meritat odată ce am ajuns acolo. Ne-am dorit să vizităm aceste două orașe: Montreal și Ottawa, dar am mai fost în Calgary, în Canada.
Viza pentru această țară se obține mult mai ușor decât cea pentru Statele Unite, undeva la câteva zile și ai viza. Dolarul canadian are o valoare mai mică față de cel american dar acest lucru poate fi privit ca parte pozitivă mai ales atunci când îți dorești să îți cumperi diverse lucruri.
Cazare în Montreal
În ceea ce privește cazarea, noi am ales Best Western Plus Hotel care este situat pe principala stradă Saint Catherine, de-a lungul căreia se găseau multe magazine pentru shopping sau restaurante.

Ce să vizitezi și ce să faci în Montreal
Casele pitorești și farmecul din Montreal
Una din principalele atracții ale Montreal-ului este vederea panoramică de la Belvedere Kondiaronk. Însă drumul până acolo nu se lasă mai prejos. Parcul du Mont-Royal trece printr-un cartier plin de case colorate, specifice Franței - un adevărat tablou urban dând impresia de Europa. De asemenea, parcul oferă peisaje de vis mai ales toamna, atunci când frunzele lasă un covor pe jos și veverițele se bucură de alunele căzute. Scările până la belvedere sunt destul de lungi dar așa poți admira mai bine priveliștea și te poți opri să faci poze. Am văzut multe persoane la plimbare cu câinii, făcând jogging sau pur și simplu plimbări prin aceste alei.



Parcul Mont-Royal și Belvedere Kondiaronk – cea mai frumoasă panoramă din Montreal
Am urcat prin parc până la Belvedere Kondiaronk și acolo am înțeles de ce acest loc este sufletul orașului. Panorama asupra centrului, fluviului St. Lawrence și munților din depărtare este de neuitat. Ziua, vezi cum orașul pulsează, iar noaptea luminile lui Montreal par un cer inversat, plin de stele. Un alt punct de atracție panoramic este de pe Insula Notre Dame care oferă o imagine asupra râului dar și a zonei mai cosmopolitane și moderne a orașului. De aici se pot vedea și zgârie-norii dar și clădirile din centrul vechi.


Ce poți vedea pe Insulele Montrealului
Orașul este despărțit de râul St. Lawrence iar la mijlocul acestor două părți se află două insule ce pot fi vizitate:
Insula Sfânta Elena unde se află Biosfera din Montreal, Parcul Jean Drapeau și
Insula Notre Dame unde se află și circuitul de Formula 1 - Gilles Villeneuve.
Cele două insule sunt legate între ele de Pont des Îles iar de partea culturală a orașului prin Podul Concorde. La Biosferă se poate urca și, de asemenea, oferă o imagine visătoare asupra orașului.


Biodome
În Montreal, arta e peste tot. În piețe sau la colțuri de stradă găsești sculpturi contemporane uriașe, care dau un aer creativ spațiului urban. Una dintre experiențele cele mai inedite a fost vizita la Biodome, parte a Parcului Olimpic. Aici treci prin patru ecosisteme complet diferite: de la pădurea tropicală umedă, unde simți aerul cald și auzi păsările exotice, până la zona arctică, unde vezi pinguini jucăuși. E ca și cum ai călători prin continente diferite în câteva ore – fascinant și pentru copii, dar și pentru adulți.


Gradina Botanică din Montreal
În inima orașului, Grădina Botanică oferă un colț de liniște și armonie. Aleile pietruite șerpuiesc printre lacuri mici cu pești koi, poduri delicate și arbuști sculptați, creând o atmosferă calmă și contemplativă. Când am ajuns acolo, am simțit instant cum zgomotul orașului dispare: apa curge lin, frunzele foșnesc în adierea vântului, iar păsările completează tabloul perfect. E locul ideal pentru a te opri câteva momente, pentru a face fotografii sau pur și simplu pentru a te bucura de pacea unei grădini inspirate de tradiția japoneză, chiar în mijlocul Montrealului. De asemenea, există opțiuni diverse pentru orașul Montreal de a fi vizitat: de la opțiunea de a alege 5 locuri de vizitat cu Montreal Pass pentru 5 atracții, la Turul către Mount Royal sau un tur gastronomic pentru cei cărora le place să deguste din bunătățile orașului.


Plimbare prin Vieux-Montréal
Centrul Vechi al Montrealului, Vieux-Montréal, este renumit pentru atmosfera sa europeană autentică și pentru clădirile istorice bine conservate. Străzile pavate, cafenelele cochete și galeriile de artă fac din acest loc o destinație de neratat pentru plimbări relaxante. Pe Rue Saint-Paul, cea mai veche stradă a orașului, te poți pierde ore întregi între magazine cu suveniruri, boutique-uri locale și terase pline de viață. Vara, piața Vieux-Port devine un spațiu vibrant, cu muzică live și evenimente de stradă, iar priveliștea fluviului St. Lawrence completează perfect atmosfera boemă a cartierului.



Saint Joseph’s Oratory și Universitatea din fața lui
Pe partea de nord a Montreal-ului se ridică impunător Saint Joseph’s Oratory of Mount Royal, una dintre cele mai mari biserici catolice din lume și un simbol al spiritualității Montrealului. Nu e doar un loc de pelerinaj, ci și un punct de atracție arhitecturală, cu cupola masivă vizibilă de aproape oriunde în oraș.
În fața Oratoriului se află Université de Montréal, cu clădirile sale elegante și campusul spațios, care conferă zonei un aer intelectual și cosmopolit. Între biserică și universitate, aleile și treptele oferă locuri de plimbare și relaxare, iar vara sunt pline de studenți, turiști și localnici care se bucură de verdeața Mont Royal.


Hockey – religia orașului
Dacă în Europa fotbalul este sportul rege, în Canada tronul aparține hockey-ului pe gheață. Echipa locală, Montreal Canadiens, are o tradiție legendară și fanii lor trăiesc meciurile cu o pasiune incredibilă.
Am avut șansa să văd atmosfera din jurul Centre Bell, arena echipei: oamenii vin în tricouri roșii, cântă, aplaudă și trăiesc fiecare gol ca pe o sărbătoare. Chiar dacă nu ești fan al sportului, energia te molipsește instant.


De ce rămâne Montrealul special
Pentru mine, Montrealul a fost un oraș al contrastelor și al trăirilor: te simți ca în Europa datorită arhitecturii istorice, cafenelelor cochete și atmosferei boeme, dar în același timp te bucuri de dinamismul specific unui oraș nord-american, cu zgârie-nori și centre moderne.
Comparativ cu alte orașe din Canada, Montrealul se remarcă prin amestecul său cultural franco-anglo, festivalurile vibrante, gastronomia diversă și prezența artei la tot pasul.
Am explorat Parc du Mont-Royal, m-am pierdut prin Vieux-Montréal, am găsit liniștea în Grădina Japoneză, am descoperit ecosistemele din Biodome, am simțit atmosfera spirituală a Saint Joseph’s Oratory și a Universității din Montréal, iar energia unui meci de hockey la Centre Bell a completat experiența. Montrealul este un loc unde cultura, natura și pasiunea oamenilor se împletesc într-un mod unic, oferind o experiență cu totul diferită de orice alt oraș canadian.


