Ghidultauonline
ArticoleCategoriiÎntrebăriNouDespre
AcasăToate experiențeleCategoriiÎntrebăriNouDespre proiect
AutentificareÎnregistrare
Québec - destinație cu farmec european în inima Canadei
America de NordVacanta America de Nord

Québec - destinație cu farmec european în inima Canadei

Elle Fonavi
Elle Fonavi
•12 martie 2026•6 min de citit
Ghidultauonline

Credem că informarea corectă este esențială înainte să pornești într-o nouă călătorie. Un proiect pornit din pasiunea pentru călătorii.

Explorează

  • Toate Articolele
  • Categorii
  • Despre Noi
  • Contact

Contribuie

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Panou Control
  • Ghid Redactare

Legal

  • Termeni și Condiții
  • T&C Contributori
  • Politica Cookies
  • GDPR

© 2026 Ghidultauonline. Toate drepturile rezervate.

contact@ghidultauonline.ro|România

Québec, cea mai mare provincie din Canada și căminul celui mare număr de canadieni francofoni din țară, este de asemenea o destinație cu parfum european, învăluită de un farmec aparte în special toamna.

Cum am ajuns la Québec

Eu am avut ocazia de a vizita acest oraș încântător în octombrie 2024. După câteva luni petrecute în Toronto, mă încerca un dor de casă teribil și tânjeam după clădiri vechi, încărcate cu amintiri, centre istorice cu străzi pavate cu piatră și atmosfera aceea nostalgică pe care o întâlnești de obicei în orașele europene. Abia acum înțelegeam de ce partenerul meu de viață îmi tot spunea că sunt norocoasă că m-am născut în Europa. Avea dreptate.

Așa că de la Toronto am zburat la Québec - un zbor de aproximativ două ore pentru noi, fiind atât de aproape. Dacă locuiești aici, poți lua și trenul, călătoria fiind însă mult mai lungă, aproximativ zece ore.

Dar dacă punctul de plecare este București, clar vei fi nevoit să iei un zbor cu escală. Lufthansa, LOT și KLM sunt principalele linii aeriene, care oferă zboruri cu conexiune către orașul francofon, prețurile ajungând până la două mii de dolari canadieni pentru un roundtrip. Așa că, de preferat este să salvați această destinație pentru o călătorie mai lungă pe continentul Nord-American.

Québec este împărțit în Orașul de Sus (Haute-Ville) și Orașul de Jos (Basse-Ville), așa că le vom explora pe rând, menționând principalele atracții ale fiecăruia:

Orașul de Sus (Haute-Ville)

Le Château Frontenac

Așezat deasupra fluviului St. Lawrence, Fairmont Le Château Frontenac este clar principlala atracție a orașului. Cu turnurile sale de cupru și silueta impunătoare asemenea unui castel desprins din povești cu zâne, este cel mai fotografiat hotel din lume.

În ciuda numelui său, Château Frontenac nu a fost niciodată un castel adevărat aparținând vreunei familii regale, ci a fost, încă de la început, ceea ce este și astăzi: un hotel.

Clădirea a fost comandată de compania Canadian Pacific Railway și proiectată de arhitectul Bruce Price, fiind inaugurată în 1893.

Dacă bugetul îți permite, îți recomand să te cazezi în acest hotel emblematic, căci este o experiență unică.

Dar dacă o noapte acolo nu se potrivește planului tău de călătorie, poți vizita interiorul Château Frontenac participând la un tur ghidat pe care îl poți rezerva aici.

Dufferin Terrace

Chiar sub impunătorul Château Frontenac se află Dufferin Terrace, una dintre cele mai fermecătoare promenade din Québec City.

Citadelle de Québec & Câmpiile lui Abraham

Construită la începutul secolului al XIX-lea, această fortăreață în formă de stea este încă o bază militară activă și găzduiește Regimentul Regal 22, reprezentant al patrimoniului franco-canadian al Québec-ului.

Chiar alături se întind Câmpiile lui Abraham, odinioară locul bătăliei decisive din 1759 care a schimbat cursul istoriei Americii de Nord. Astăzi, acest câmp de luptă s-a transformat într-un parc verde imens, unde localnicii fac picnicuri, aleargă și sărbătoresc festivaluri pe tot parcursul anului.

Funiculaire du Vieux-Québec

Construit de William Griffith în 1879, funicularul leagă Orașul de Sus și cel de Jos. Alunecând pe stâncă în mai puțin de un minut, acesta oferă o priveliște splendidă asupra Québec-ului și râului St. Lawrence.

Orașul de Jos (Basse-Ville)

Quartier du Petit-Champlain

Ascunsă sub stânci, Rue du Petit-Champlain este una dintre cele mai vechi și mai pitorești străzi din America de Nord. Cu buticuri, ateliere de artă și cafenele cochete, te face să te simți ca și cum te-ai fi teleportat într-un oraș european.

Place Royale

Această piațetă pavată marchează locul unde Samuel de Champlain a fondat orașul în 1608, punând bazele Americii Franceze.

De neratat e și biserica Notre-Dame-des-Victoires, care veghează asupra pieței încă din anul 1647, fiind cea mai veche biserică din Canada.

Clădirea a fost reconstruită de două ori, o dată în urma unui asediu asupra orașului din 1759, iar a doua oară din cauza incendiului din 1922.

Biserica deține o criptă în care își găsesc odihna veșnică peste 900 de persoane de vază din interiorul bisericii și din conducerea țării de-a lungul timpului.

Tot aici veți găsi și una dintre cele șapte Uși Sfinte existente în întreaga lume și singura din America de Nord, care poate fi deschisă doar de către Papă. Ușa a fost instalată în 2014 la aniversarea de 350 de ani a bisericii.

Dacă timpul îți permite, îți recomand să faci o mică plimbare și în afara orașului, căci Quebec este înconjurat de munți, cascade și păduri.

Cascada Montmorency

Mai înaltă decât Niagara, această cascadă de 83 de metri se varsă în fluviul St. Lawrence și oferă o priveliște superbă asupra regiunii, mai ales toamna.

Costul de intrare pentru a vizita cascada este între 8-13 dolari, în funcție de sezonul ales.

Îți recomand să traversezi podul suspendat sau să urci cu telecabina pentru a admirao priveliște încântătoare. Tariful pentru o călătorie dus-întors cu telecabina este de 15 dolari CAD.

Cum ajungi la Montmorency Falls?

  1. Cu mijlocul de transport în comun: autobuzul #800 pleacă din Gare-Palais/2562 către Montmorency Falls fiecare 15-20 de minute. Costul este în jur de 4 dolari CAD, iar călătoria durează 30-40 de minute.

  2. Taxi: cea mai rapidă variantă, călătoria durând 10-12 minute, dar și cea mai costisitoare, căci tariful este undeva între 30-40 de dolari CAD.

Cassis Monna & Filles

La întoarcere, eu ți-aș recomanda să te oprești la Cassis Monna & Filles. Aflat pe Île d’Orléans, o insulă cu aproape șapte mii de locuitori, Cassis Monna & Filles surprinde perfect spiritul acestui petic de pământ, considerat a fi unul dintre primele regiuni ale provinciei colonizate de francezi. Această afacere de familie condusă de două surori, transformă coacăzele negre în vinuri, lichioruri și gemuri absolut delicioase. Vă spun din experiență, căci le-am degustat. 😋

Insula oferă o vedere superbă asupra orașului și merită explorată în tihnă, dar noi eram deja în criză de timp și energie, așa că ne-am rezumat la degustat dulceață și lichior, ceea s-a dovedit a fi finalul perfect al celei de-a doua și ultime zile de călătorie.

Notă de final

Québec este genul de oraș care îți poate cuceri inima în orice anotimp, dar, învăluit în culorile toamnei, se simte ca un poem care a prins viață. Eu te-aș sfătui să păstrezi această destinație pentru luna octombrie, când vremea este încă plăcută, copacii par desprinși dintr-un tablou impresionist și orașul este împânzit de decorațiuni de Halloween.

Elle Fonavi
Scris de
Elle Fonavi

Bună! Elle aici! Iubesc să cutreier lumea, să îmi aștern sufletul pe hârtie și să fac poze la tot ce îmi iese în cale. Ce bucurie că le pot îmbina pe toate și le pot împărtăși cu alți oameni!

Toate articoleleAmerica de Nord