Coasta de Azur este destinatia de vacanta aleasa de peste 10 milioane de turisti in fiecare an. Cu orasele medievale, promenade elegante, plaje superbe cu nisip fin alb si celebritati la tot pasul - Riviera Franceza este locul in care nu ai cum sa te plictisesti. Ba chiar te vei indragosti dupa prima vacanta in Coasta de Azur si iti vei dori sa te reintorci! In acest ghid de calatorie am pregatit un itinerar de 7 zile in care vizitezi cele mai renumite orase.
Cum ajungi pe Coasta de azur
Deoarece Nisa este cel mai mare oras de pe Coasta de Azur si detine al doilea cel mai mare aeroport din Franta, din Romania vei gasi zboruri directe spre acest oras. La Wizz Air preturile la bilete pornesc chiar si de la 30 euro/persoana dus-intors (doar cu bagaj mic de mana). Poti gasi ofertele de pret pe aici.
Cum ajungi din aeroport in orasul Nisa, aflat la doar 7 km distanta? Iata cele 3 modalitati de transport:
- Tramvai: biletul costa 1,50 euro/persoana si se achizitioneaza de la automatele de bilete din statii. Acestea se afla in exteriorul terminalelor 1 si 2. Calatoria va dura aproximativ 30 de minute si poti alege intre tramvaiul 2 care circula spre centru sau tramvaiul 3 care circula spre vestul Nisei.
- Autobuz: si la autobuz biletul costa 1,50 euro/persoana si se achizitioneaza de la sofer. Autobuzul 12 merge spre Centrul Vechi, dar statia de autobuz o vei gasi doar in exteriorul terminalului 1. Calatoria va dura tot 30 de minute.
- Taxi: Pretul mediu al unei curse pana in centrul Nisei este de 30 de euro. Calatoria dureaza 20-25 de minute, iar liniile de taxi le gasesti in exteriorul terminalelor 1 si 2.
Poti gasi mai multe informatii pe website-ul Aeroportului din Nisa.
Unde te cazezi
Deoarece Nisa este orasul in care se afla aeroportul principal si care este aproximativ in centrul distantei fata de celelalte orase, recomandarea noastra este sa te cazezi aici si sa te intorci aici in fiecare seara a excursiei. Nisa ofera cazari pentru toate buzunarele, asa ca poti gasi cu usurinta preturi chiar si de 45 euro/noapte. Iar daca te gandeai ca hotelurile vor fi considerabil mai scumpe, ei bine, afla ca poti gasi camere in hoteluri de 3-4 stele la 65-70 euro/noapte.
Cauti cazari in Nisa la preturi convenabile si conditii pe masura? Iata cateva optiuni variate, in functie de buget:
- Villa Serafina Apartments: aceste apartamente in regim hotelier se afla la 15 minute de mers cu autobuzul de Vieux Nice. Camerele de tip studio au bucatarie privata, baie privata, balcon, TV, aer conditionat, terasa, WiFi si aparat de cafea. Preturile pentru un studio dublu pornesc de la 47 euro/noapte
- Le Windsor, Jungle Art Hotel: hotelul de 4 stele este la 20 de minute de mers pe jos de Vieux Nice. Camerele au aer conditionat, baie privata, minibar, WiFi si TV. In plus, oaspetii au acces la centrul spa & fitness, cat si la piscina exterioara. Pretul pentru camerele duble standard porneste de la 65 euro/noapte
- Hotel de France: hotelul de 3 stele se afla la doar 100 m de Promenade des Anglais si de plaja. Vieux Nice se afla la 20 de minute de mers pe jos. Asa ca daca iti doreai o cazare cat mai aproape de mare, Hotel de France sigur va fi pe placul tau. Camerele au baie privata, aparat de cafea, TV si aer conditionat, iar pretul pentru o camera mica dubla standard porneste de la 95 euro/noapte
- Hotel Rossetti: hotelul se afla chiar in centrul Vieux Nice, la doar 25 m de Catedrala din Nisa si la 400 m de plaja. Daca iti place sa te afli in centrul distractiei, atunci cazarea se afla in zona perfecta. In plus, Piata Massena este la doar 600 m distanta. Camerele au aer conditionat, baie privata, TV, minibar, TV, terasa si WiFi. Pretul pentru o camera dubla standard porneste de la 100 euro/noapte
Itinerar Coasta de azur pe zile | Obiective turistice
Ziua 1 - Nisa

Nisa este cel mai mare oras de pe Coasta de Azur si este o adevarata bijuterie expresiva. Cu arhitecturi sofisticate, piete pline de culori vibrante, vinuri de calitate, o istorie bogata, peisaje superbe asupra marii si mancare delicioasa precum Ratatouille care s-a nascut aici - Nisa le are pe toate si functioneaza ca un magnet pentru turisti.
Colline du Chateau



Incepe prima dimineata din vacanta ta descoperind locul cu cele mai frumoase vederi din Nisa! Colline du Chateau se afla in zona de est a Nisei si este de fapt un deal unde din secolele XI pana in XVIII a existat un castel cu rol de cetate militara. Desi astazi nu mai exista castelul, parcul cu acces gratuit ofera un peisaj superb asupra Nisei si asupra marii.
Amenajarea sa eleganta este cu atat mai frumoasa datorita cascadei artificiale. Poti face cateva poze superbe aici, dar si sa admiri frumusetea Coastei de Azur. Vei avea de urcat cateva sute de scari, dar poti opta si pentru liftul gratuit care te duce pana la aproximativ 75% din drum. De acolo, vei avea de urcat pe jos.
Vieux Nice



Dupa ce ai admirat indeajuns panorama, indreapta-te spre Vieux Nice (Centrul Vechi al orasului). Coboara prin partea de nord a Colline du Chateau si indreapta-te spre vest, caci Vieux Nice se afla la doar 500 m distanta. Odata ce te vei apropia de inima Centrului Vechi, vei observa tot mai multe cladiri in nuante vii, patiserii elegante cu terase si tot mai multi oameni!
Atmosfera este una plina de viata, iar arhitectura din jur transforma locul intr-unul cu adevarat magic, datand din secolele XVIII. Mergi tot inainte si vei da de Place Rosetti (Piata Rosetti), acesta fiind cu siguranta cel mai frumos loc din Centrul Vechi. Aici se afla si Gelateria Fenocchio care dateaza de peste 50 de ani si care are peste 100 de arome de inghetata. Este cea mai renumita gelaterie din toata Nisa si merita sa iei o mica pauza aici pentru a savura o inghetata si o cafea! Nu uita sa admiri si Catedrala Nisei aflata la doar 30 m distanta inainte de a pleca.
Promenada Paillon


La doar 450 m distanta de mers spre vest vei da de Promenada Paillon unde se afla una dintre cele mai frumoase fantani din Franta. Mirroir D’Eau sau ,,Oglinda din Apa’’ are chiar si jocuri de lumini in anumite seri, dar chiar si pe timp de zi este un loc frumos care merita admirat.
Piata Massena


Chiar langa Promenada Paillon se afla Piata Massena care este considerat centrul orasului. Piata a fost construita in 1840 si astazi se tin evenimente sau concerte in aer liber adesea. Trotuarul ca o tabla de sah si cladirile in stil neoclasic sunt doar 2 dintre motivele pentru care trebuie sa ajungi aici, mai ales ca este atat de aproape de Promenada Paillon!
Gradinile Albert I



Pentru o mica plimbare de dupa masa, indreapta-te spre Gradinile Albert I, la doar 200 m spre sud-vest de Piata Massena. Gradinile au un farmec aparte, avand cativa palmieri, fantani si statui. Cel mai important monument, cat si deosebit, de altfel, este Arc de Venet cu o lungime de 19 metri.
Promenade des Anglais


Continua plimbarea inca 100 m spre sud si vei da de cel mai popular loc din Nisa - Promenade des Anglais! O faleza intinsa desparte cladirile colorate ale Nisei de mare si de plaja. Vei gasi baruri de tip Alfresco si poti admira peisajul divin asupra marii. Iar in fata promenadei se afla plaja intinsa care este impartita in altele mai mici. Iar pentru ca valurile sunt adesea linistite, te poti distra in siguranta in apa!
Ziua 2 - Eze

Eze este un mic sat medieval aflat in zona de creasta intre Nisa si Monaco. Cu vederi impresionante, cladiri superbe, alei inguste si o asezare geografica deosebita care permite vizualizarea aproape a intregii Coaste de Azur de la inaltime, satul poate fi vizitat cu usurinta intr-o singura zi.
Pentru a ajunge din Nisa in Eze, noi iti recomandam trenul deoarece calatoria dureaza putin, iar pretul este ieftin. In plus, vei fi mult mai aproape de prima atractie din Eze. Intai va trebui sa ajungi la Gara Nice-Ville. Aceasta se afla in zona nordica a orasului, iar autobuzele care au oprire in apropiere sunt 57, 64, 70, 71, 75 si 87. Si tramvaiul L1 opreste in apropiere. Biletele de autobuz si de tramvai costa 1,50 euro si le poti achizitiona de la automatele de bilete (tramvai) sau sofer (autobuz). Nu uita sa le validezi odata ce te-ai imbarcat!
Biletul de tren spre Eze costa aprox. 2 euro/persoana si il poti achizitiona online de pe website-ul Companiei de Transport Feroviar din Franta (SNCF) - https://www.sncf-connect.com/en-en/. Acesta circula intre orele 5:30-21:30, iar calatoria dureaza doar 15 minute si la a patra oprire va trebui sa cobori.
Centrul Eze



Odata ce ai coborat din tren, va trebui sa iei autobuzul 83 din statia Garre Eze pana in Eze-Ville. Biletul costa tot 1,50 euro si vei avea de mers 11 statii (15 minute) inainte de a cobori in statie. Iar pentru fanii drumetiilor si a celor care vor sa descopere in amanunt natura superba a satului Eze, poti opta sa mergi pe Traseul Nietzsche care porneste de la 250 m de nord de gara. Panoramele surprinse de-a lungul drumetiei de aprox. 2,5 km sunt absolut superbe! Ai grija sa fii echipat corespunzator, caci traseul este de dificultate moderata.
Odata ajuns in statie, coboara 400 m spre centru si admira micile alei dintre casute si terasele, privind in acelasi timp marea si natura de la inaltime! Locul este superb, asa ca trebuie neaparat sa ai si un aparat foto sau telefonul la tine pentru a surprinde cadrele magnifice! Tot in apropiere se afla si Parfumeria Fragonard pe care o poti vizita gratuit, iar intregul tur dureaza aproximativ 30 de minute.
Le Jardin Exotique


Tot in zona micului centru se afla si Le Jardin Exotique. Aflat pe o creasta, aici se gasesc zeci de specii de cactusi si suculente de pe toate continentele! In gradina se afla chiar si o cascada in zona de nord. Pe langa numeroasele plante, aici ai cea mai frumoasa panorama din Eze si una dintre cele mai surprinzatoare de pe intreaga Coasta de Azur!
Poti admira privelistea chiar si asupra Golfului Saint-Tropez si asupra Muntilor Esterel. Biletul costa 6 euro/persoana, iar copiii sub 12 ani au acces gratuit. Le poti achizitiona de la intrarea in gradini.
Fort de la Revere
Dupa ce ai admirat si ai descoperit frumusetea gradinii, indreapta-te spre Fort de la Revere aflat la aprox. 2,5 km distanta de mers pe jos. Exista o alee dedicata Fortului dinspre centru, asa ca vei face aproximativ 50 de minute. Dar odata ajuns, iti vei da seama ca a meritat, caci te afli pe una dintre cele mai inalte creste din Eze! Este un loc superb unde poti admira marea si peisajul natural in profunzime. Este locul perfect in care te poti relaxa dupa-amiaza dupa ce ai urcat atat!
Plaja Eze-sur-Mer


Coboara pe acelasi traseu si ia autobuzul 83 de la statia Eze-Village. Calatoria va dura aproximativ 15 minute si va trebui sa cobori dupa 10 opriri, la statia Parking Saint Laurent d’Eze. De aici vei fi captivat imediat de frumusetea marii si a plajei aflate la doar 500 m distanta. Plaja este destul de mica, insa apa de aici are nuante superbe de azuriu.
In apropierea serii, ia autobuzul 83 de la statia Parking Saint Laurent d’Eze pana la statia Garre Eze (5 minute - 2 opriri), iar de acolo ia trenul spre Nisa unde biletul costa tot aproximativ 2 euro!
Ziua 3 - Monte Carlo

Monte Carlo este cel mai cunoscut district al Principatului Monaco. Aristocratii din intreaga lume sunt atrasi de acest loc care emaneaza regalitate si opulenta la fiecare pas. Iar Cazionul din Monte Carlo este renumit in intreaga lume, asa ca o vacanta pe Coasta de Azur nu poate fi completa fara a ajunge in acest loc pur si simplu fermecator.
Pentru a ajunge din Nisa in Monte Carlo, cea mai convenabila si placuta metoda este cu trenul! Biletul dus costa aprox. 4 euro/persoana si calatoria dureaza 20 de minute. Ia trenul spre Monaco Monte Carlo de la Gara Nice-Ville. Acestea circula intre orele 5:40-21:40.
Cazinoul din Monte-Carlo


La aproximativ 800 m de gara se afla Cazinoul din Monte Carlo. Acesta a fost construit in 1893 de catre arhitectul care a construit si Opera din Paris. In cladire se afla atat cazinoul propriu zis, cat si Opera din Monaco. Interiorul cazinoului este de un lux surprinzator, cu un atrium cu marmura pavata si 28 de sculpturi surprinzatoare. Chiar si piata din exterior transmite o opulenta desavarsita!
Daca vrei sa vizitezi interiorul, trebuie sa achizitionezi bilet de la intrare. Accesul costa aproximativ 17 euro de persoana. Este interzis sa faci fotografii in interiorul cazinoului si regula aceasta este strict reglementata. Insa chiar si asa, sa te afli in interiorul uneia dintre cele mai luxoase cazinouri din lume cu siguranta va fi o amintire memorabila.
Monaco Grand Prix


Monte Carlo este o destinație de top pentru pasionații de curse. Monte Carlo este gazda uneia dintre cele mai vechi și populare curse din Campionatul de Formula 1, Circuitul de la Monaco, care se desfășoară anual în luna mai și îți oferă o experiență pe care nu o vei uita niciodată. Cu siguranță vei recunoaște străzile dacă măcar o data te-ai uitat la circuitul de Formula 1 de la Monaco.
Palatul Princiar din Monaco


Mergi spre sud aproximativ 1,5 km pe jos si vei da de Palatul Princiar din Monaco, acesta fiind resedinta oficiala a Printului de Monaco. Daca ajungi pana la ora 11:55, poti admira schimbarea garzilor, un ritual admirat de numerosi spectatori.
Anumite sali ale palatului sunt deschise publicului, printre care Apartamentele, Sala Tronului, Salonul Mazarin si altele. Pretul biletelor este de 10 euro/adult si 5 euro/copil si le poti achizitiona de pe website-ul oficial.
Catedrala de Monaco


Catedrala de Monaco se afla la doar 800 m spre sud-est de Palatul Princiar din Monaco. Aceasta are o arhitectura neo-romanesque, iar aici au fost inmormantati numerosi membri ai familiei regale Grimaldi.
Catedrala a fost construita in secolul XIX pe ramasitele unei biserici din secolul XIII, iar astazi este un monument extrem de important al Principatului Monaco. Accesul in catedrala este gratuit.
Gradinile Saint Martin



Indreapta-te usor spre est (la 100 m) si vei da de Gradinile Saint Martin. A fost prima gradina publica a Principatului si a fost deschisa in 1816. Oaza verde din Monaco ofera vizitatorilor, pe langa numeroase specii de arbori mediteraneeni si exotici, peisaje fabuloase asupra marii, aflandu-se chiar pe zona de coasta. In plus, aici vegetatia se imbina cu arta, caci vei gasi numeroase statui si sculpturi, cea mai deosebita fiind statuia de bronz a Printului Albert I.
Muzeul Oceanografic din Monaco



Plimbandu-te prin Gradinile Saint Martin, la doar 200 m de iesirea estica se afla Muzeul Oceanografic din Monaco. Cu o fatada eleganta, Muzeul este si Sediul Comisiei Internationale de Explorare Stiintifica a Marii Mediteraneene. Aici se afla peste 6000 de specii in sali cu tematica mediteraneeana sau tropicala. In cadrul muzeului vei descoperi numeroase curiozitati, fosile marine si altele.
Exista chiar si o sala dedicata Printului Albert I, cunoscut drept ,,Printul Navigator’’ datorita cunostintelor sale vaste in oceanografie. Poti achizitiona biletele online pentru a evita cozile de aici pentru 18 euro/adult si 12 euro/copil intre 4-17 ani. Asigura-te ca ajungi aici pana in ora 18 (octombrie-martie), 19 (aprilie-iunie, septembrie) sau 20 (iulie- august).
De aici, va trebui sa te intorci aproape 2 km pana la gara de unde poti lua trenul inapoi spre Nisa.
Ziua 4 - Menton



Menton se afla chiar la granita cu Italia si orasul a imbinat cumva farmecul Coastei de Azur cu cel al Italiei. Orasul este adesea numit ,,perla Frantei’’ si aici este singurul loc in care se cresc lamai in Franta. Orasul celebreaza anual lamaile la Fete du Citron. In plus, orasul este putin mai linistit decat alte statiuni ale Coastei de Azur.
Ia trenul spre Menton din Gara Nice-Ville pentru aproximativ 5,60 euro/persoana. Trenurile spre Menton circula intre 05:30-21:30 si calatoria dureaza aproximativ 35 de minute.
Gradinile Bioves


Vei da de poarta de nord a Gradinilor Bioves la doar 200 m odata ce ai iesit din gara. Gradinile publice se intind de-a lungul unei promenade si detin numeroase sculpturi extravagante de-a lungul anului, specii de plante subtropicale, mangolii si multe altele.
In functie de anotimp si de perioada in care vizitezi gradina, aceasta va fi decorata specific. Plimba-te pana la poarta de sud a gradinilor (la doar 400 m distanta), iar la capat poti admira arhitectura Bisericii Anglicane Sf. Ion.
Muzeul Jean Cocteau Le Bastion


Muzeul Jean Cocteau Le Bastion se afla la mai putin de 1 km distanta spre est, iar urmand cursul marii pe faleza, iti vei da seama imediat ca ai ajuns! Vei fi surprins de arhitectura sa superba din secolul XVII, muzeul fiind construit la ordinul Printului de Monaco Honore al II-lea. Aflat chiar langa mare, panorama te va duce cu gandul la povestile cu printi si marinari.
Poti vizita si interiorul zilnic intre orele 10-18 (cu pauza de la 12:30 la 14) cu exceptia zilelor de marti. Persoanele sub 18 ani au acces gratuit, iar adultii pot achizitiona bilet de la intrare de aproximativ 5 euro/persoana.
Vechiul Port




Chiar langa muzeu se afla si Vechiul Port unde poti admira frumusetea marii, yachturile de lux, Statuia Sf. Mihail si Biserica Sf. Mihail si Bazilica Sf. Arhanghel Mihail. Noi iti recomandam sa te bucuri de acest loc cel putin 1 ora, caci vei observa ca la fiecare colt gasesti ceva de admirat, dar si cafenele unde poti lua o mica pauza. Vechiul Port corespunde cu Centrul Vechi al orasului, asa ca nu te pripi din a explora micile alei dintre cladirile colorate.
Gradinile Val Rahmeh-Menton

Ia autobuzul 1 de la statia Les Sablettes (aflata dupa Vechiul Port, in zona Plajei Les Sablettes) pana la Menton Stade (4 minute). Din statie mai ai de mers doar 200 m pana la intrarea in gradini. Iar odata ce vei ajunge in gradini, te vei simti ca intr-un paradis exotic datorita diferitelor specii de arbori si a unui iaz cu plante acvatice.
Rafinamentul imbinate cu natura au transformat acest loc in unul dintre cele mai vizitate din Menton. Gradina botanica te va duce cu adevarat intr-un cadru exotic si vei uita ca de fapt te afli in una dintre cele mai renumite statiuni ale Coastei de Azur. In plus, de sus poti vedea si marea.
Poti vizita gradinile intre orele 9:30-17 (octombrie-martie) sau 9:30-18 (aprilie-septembrie), in orice zi in afara de marti. Pretul biletului este de 7 euro/persoana, iar cetatenii europeni intre 3-25 ani platesc bilet de doar 5 euro. Biletele se achizitioneaza direct de la intrarea in gradini.
Plaja Rondelli
Dupa ce ai admirat indestul frumusetea gradinilor, la doar 300 m spre sud vei ajunge la Plaja Rondelli - cea mai frumoasa plaja din toata statiunea Menton. Aici valurile sunt linistite si in nuante superbe de albastru deschis cu un nisip alb fin. Iar pentru a completa peisajul, cativa palmieri au fost asezati in jur. Sa nu mai spunem de peisajul asupra orasului care este splendid!
Castelul Medieval Roquebrune

La aproximativ 700 m spre est de plaja se afla Gara Menton Garavan. Ia trenul spre spre Nice-Ville, dar coboara la a patra statie numita Roquebrune Cap-Martin. De aici ai de mers aprox. 800 m spre nord pe o colina pana la superbul Castel Medieval Roquebrune. Pana la castel te vei plimba printre stradutele de vis ale oraselului.
Castelul este printre singurele dovezi ale arhitecturii carolingiene in Franta. Castelul s-a aflat mult timp in posesia familei regale Grimaldi din Monaco, dar a devenit posesia Frantei in 1861. A fost construit in secolul X si initial a fost o inchisoare subterana. Astazi de aici ofera, pe langa arhitectura superba, o vedere panoramica si unica asupra Principatului Monaco, asupra marii, Capului Martin si satului. Poti vizita castelul intre orele 10-17 zi de zi, in afara de joi si vineri. Pretul biletului este de 5 euro/adult si 3 euro/copil. La final, coboara inapoi la Gara Roquebrune Cap-Martin si ia trenul spre Nice-Ville.

























































