După scurta noastră oprire la Spitzkoppe, ne-am continuat călătoria către Swakopmund. Nu am mers în zonă pentru oraș în sine, ci pentru o activitate pe care am avut-o programată în dimineața următoare.
Swakopmund, întâlnirea cu Oceanul Atlantic
Swakopmund este un oraș situat la Oceanul Atlantic, cu o arhitectură germană foarte bine păstrată de pe vremea colonizării. Este un oraș aerisit, cu bulevarde mari, curat, găsești tot ce ai nevoie, te poți plimba pe faleza amenajată la ocean, a fost un strop de civilizație după ce am parcurs sute de kilometri în natură. Personal nu ne-a impresionat în mod deosebit, dar am ales să îl vizităm și să înoptăm acolo, pentru a merge dis de dimineață spre Walvis Bay.
Unde ne-am cazat in Swakopmund
Am rămas în campingul Tiger Reef Campsite, situat pe malul oceanului. Campingul a fost decent, supravegheat video, cu toalete si bucătăria la comun, dar foarte curate, cu un view superb la ocean.
Aici am admirat apusul în sunetul valurilor și ne-am facut planurile pentru următoarele zile. Pentru că timpul avut a fost insuficient, am fost nevoiți să alegem ce activități facem, și la ce renunțăm. Nu a fost mereu o decizie ușoară, dar a fost una necesară pentru a putea să ne bucurăm de ceea ce oferă țară, fără a fi mereu pe fugă.
Noi am renunțat la Skeleton Coast, Cape Cross, Duna 7, dar și la Sandwich Harbour. Am avut alocat pentru această zonă din păcate doar o după amiază și următoarea zi până la amiază.
Walvis Bay si excursia cu caiacul printre miile de foci la Pelican Point
Am ales să facem o excursie cu caiacul la Pelican Point, o experiență unică în lume, ce îți permite să vâslești printre câteva mii de foci. Întreaga experiență a durat cam 3/4 ore, incluzând drumul din Walvis Bay către punctul de plecare cu caiacul.
Excursia începe mereu dis de dimineață, noi am plecat în jur de ora 8. Pe lângă activitatea în sine, drumul a fost în jur de 40 de minute pe sens, dar nu am avut timp să ne plictisim deoarece am putut observa păsările flamingo în toată splendoarea lor, am trecut pe lângă lacurile roz, am savurat drumul și salturile prin nisip. Ghidul ne-a explicat că această culoare este cauzată de concentrația mare de sare și de prezența unor microorganisme, alge și halobacterii ce produc un pigment roșu/roz pentru a se proteja de soare. Am și oprit în preajma lor pentru a putea să atingem și să observăm bucățile de sare.
Pentru această experiență noi am ales Photo Ventures, și am plătit în jur de 75 de euro de persoană. Asta a inclus transferul din Walvis Bay până la Pelican Point, opriri pe parcurs pentru a admira păsările flamingo și lacurile roz, caiacul, haine și vesta de salvare, dar și cafeaua de dimineață și o mică gustare la final. Noi am fost mulțumiti de experiență, și de cum a decurs totul. Nu am avut plătit tur privat, dar în acea zi am fost singurii pentru caiac, ceea ce a trasformat turul în unul privat, fără costuri extra.
Dimineața a fost destul de rece, iar soarele nu prea dădea semne să apară, așa ca a fost destul de răcoare, și am fost nevoiți să luăm polarele și pantaloni lungi. Era bine dacă am fi avut pantaloni scurți pentru că deși primești haine de protecție, la urcarea în caiac trebuie să fii în apă, așa că ne-am udat pantalonii. Experiența în sine a fost ceva unic, și destul de greu de descris în cuvinte. Curiozitatea puilor, observarea acestora în mediul lor natural, entuziasmul și energia pe care le transmiteau, hărmălaia pe care o faceau, combinate cu linistea ce ne înconjura ne-a cucerit. Am petrecut mai mult de o oră pe apă admirând și savurând fiecare moment. Dacă la început am intrat temătoare să nu ne răstoarne vreo una caiacul, pentru că veneau până la noi, pe parcurs frica a dispărut, bucurându-mă de experiență, recunoscătoare că am putut să ma aflu acolo.
Drumul prin pustietate, de la Walvis Bay spre Solitaire
Reîntorși în Walvis Bay am recuperat mașina, am alimentat, am făcut ceva cumpărături iar apoi am pornit spre pustietate. Am avut 300 de kilometri de parcurs până la campingul unde aveam în plan să ne petrecem noaptea, undeva la 30 de kilometri de Solitaire. Walvis Bay a fost pentru noi o surpriză plăcută, un oraș cochet, cu palmieri special irigați, un aer de vacanță, curățenie, bulevard cu case elegante, o splendoare.
Au urmat kilometri întregi de natură pură, deșert combinat cu munți, pasuri, multă ariditate. Drumurile în Namibia sunt parte din experiență, dar pe distanțe mai lungi devin obositoare, lucru ce trebuie avut în vedere când vă pregățiti itinerariul.
Tropicul Capricornului
Ne apropiam deja de campingul ales, Bushman Desert când în cale ne-a apărut indicatorul Tropicului Capricornului, unde am oprit pentru a ne face câteva poze și pentru a ne bucura de faptul că ne aflăm la una din cele mai importante paralele ale Terrei.
Bushman Desert Campsite, cel mai remote loc în care am campat
Campingul Bushman Desert a fost cel mai remote loc în care am campat, la vreo doi km de strada principală, departe de agitația turistică, situat intr-o vale în mijlocul a nicăieri. Vastitatea locului ne-a impresionat, iar apusul și cerul înstelat au dus întreaga experiență la alt nivel. Campingul oferă doar vreo 6 locuri de campare, și din ce am văzut aveau și ceva locuri de cazare, un mic restaurant, o mică piscină. Noi am avut baie proprie la locul de campare, grătar, un mic spațiu pentru bucătărie cu chiuvetă inclusă, mai mult decât suficient pentru nevoile noastre. Acesta a fost singurul camping fără semnal la telefon și fără internet, dar tocmai asta ne-a făcut să ne bucurăm conștient de frumusețea ce ne înconjura. Pentru câteva ore am lăsat toate distragerile deoparte și am savurat liniștea, cadrul care ne înconjura, simplitatea momentelor. A fost locul nostru de reconectare, de recunoștință că ne mai putem bucura de asemenea cadre, clipele noastre de pauză de la agitația zilnică.
Solitaire, orășelul care te duce cu gândul la Route 66
A doua zi am pornit spre Sossusvlei, cu un stop în Solitaire. Pentru că nu știam exact cum să procedăm și mai aveam o singură zi, am decis să mergem spre Sesriem, și apoi să decidem dacă mergem după amiază către dune și Deadvlei sau lăsăm pe a doua zi dimineață, înainte de plecarea spre capitală. Am parcurs cei 30 de km până la Solitaire, o mică așezare unde în prezent se găsește o benzinărie, o cafenea, un restaurant, dar și un camping. Aflat la răscrucea dintre două drumuri importante, C14 / Walvis Bay și C19 Sesriem / Sossusvlei, locul este un stop pentru turiștii care opresc pentru a admira mașinile vintage, vechea benzinărie, mica bisericuță, dar și pentru a savura o cafea și vestita plăcintă de mere, specifică locului, lucru pe care l-am făcut și noi.
Sossusvlei, spectacolul naturii printre dune roșiatice
Campare în interiorul parcului Sossusvlei
După scurta oprire am pornit mai departe spre Sesriem Campsite, locul ales de noi pentru următoarea noapte. Campingul se află în interiorul parcului Sossusvlei, din acest motiv am și optat să mergem acolo. Dacă nu am fi reușit după amiază să mergem la Duna 45 și Deadvlei, am fi avut acces dimineața în parc cu o oră înainte de deschiderea oficială. Ajunși acolo ne-am rezervat un loc de campare, după care am ales să mergem la Poarta doi pentru a ne lua biletele de intrare în parc, continuându-ne calătoria încă 60 de kilometri către Deadvlei. Surpriza plăcută a fost drumul asfaltat, astfel încât ne-am deplasat lejer în interiorul parcului. Am reușit să observăm și câteva antilope, dar și să ne bucurăm de dunele de nisip care ne înconjurau. Ne aflam în cel mai vechi desert din lume... ce sentiment.
Am trecut de Duna 45, alegând să o lăsăm pentru drumul de întoarcere, și ne-am continuat drumul către Deadvlei. La ieșirea de pe drumul asfaltat se află prima parcare. De aici poate fi luat shuttle bus către a doua parcare, sau se putea merge 4.5 kilometri cu mașina pe un drum de nisip. Am încercat să înaintăm, dar după vreo 2 kilometri am rămas blocați în nisip, așa că am decis să facem cale întoarsă până la parcare, și am luat și noi un shuttle pentru 10 euro de persoană. Dar am rămas cu experiența. :) Începând din luna Mai nu se mai poate intra pe acel drum cu mașina personală, fiind obligatorie luarea unui shuttle bus. Mașina care ne-a dus către a doua parcare ne-a și așteptat să revenim de la Deadvlei (de la parcare mai ai câteva sute de metri de mers pe dune), după care ne-a făcut un mic tur să vedem și duna Big Mama, de aproximativ 200 de metri.
Deadvlei, duna Big Daddy şi duna 45
Deși activitatea aceasta este recomandată la răsărit, când nisipul nu este atât de fierbinte, și termometrul nu indică 40 de grade, noi am reusit să ajungem destul de lejer până la Deadvlei, unde am putut admira scheletele copacilor de acacia ce datează de acu multe sute de ani în urmă, copacii rezistând datorită aridității văii, care fiind înconjurată de Duna Big Daddy, ce are peste 300 de metri și de Crazy Dune, are ca singura sursă de apă ploile care sunt extrem de rare în această zonă. Șoferul ce ne-a condus la parcare ne spunea că sunt ani în care nu plouă aproape deloc în zonă.
Pe Duna Big Daddy nu am urcat pentru că soarele era prea puternic, așa că după micul tur, ne-am preluat mașina și ne-am reîntors la Duna 45. Și acolo eram doar noi doi, așa că am reușit să ne bucurăm de peisaj, să facem poze și să urcăm pe dună. Da, a fost foarte cald, dar avantajul avut după amiaza a fost acela de a fi relativ singuri, la Deadvlei am mai întâlnit un grup la plecare, iar la Duna 45 am fost singuri, așa că noi am fost mulțumiți cu alegerea făcută. Tot șoferul ne-a recomandat să mergem și în canionul Sesriem, situat la intrarea în parc, fiind popular ca o drumeție ușoară. Din păcate noi nu am mai reușit să ajungem, dar rămâne pe data viitoare.
Am ales să revenim în camping pentru a ne relaxa și a ne bucura de locul în care ne aflam. Dimineața am optat să mai zăbovim în camping, în timp ce la intrarea în parc era deja aglomerat. Probabil peisajul este superb la răsărit, când este recomandat să mergi, dar noi încercăm să evităm momentele aglomerate pe cât posibil.
Drumul de intoarcere spre Windhoek
Am pornit apoi la drum spre Windhoek, cu o scurtă oprire la Solitaire, unde am degustat de această dată un melc cu brânză și o plăcintă cu carne.
Drumul spre capitală a fost destul de lung și obositor, dar toată experiența a meritat din plin. După cum am mai subliniat, a trebuit mereu să alegem cum ne orgnizăm și ce facem, pentru a ne și bucura de locurile văzute. Noi am optimizat cât de bine zilele avute, și am fost încântați de experiențele avute, de fiecare moment trăit acolo. Deși ne-am fi dorit să vedem mai multe locuri, am vrut să ne și bucurăm de ceea ce oferă Namibia... Restul pentru o dată viitoare.