Locuind în Sibiu, avem Bâlea Lac și peisajul superb al Transfăgărășanului aproape de casă. Am mai parcurs drumul, dar de fiecare dată îl descopăr altfel.
De la Vidraru la Bâlea, fără grabă
De data aceasta am ales să facem întregul Transfăgărășan pornind de la barajul Vidraru venind de la Curtea de Argeș, dar despre acest loc în alt articol. Nu ne-am grăbit. Am oprit ori de câte ori am simțit că merită.
Pentru o fotografie.
Pentru o explicație.
Pentru o priveliște.
Pentru o gură de aer.
Sau, pur și simplu, pentru câteva minute în care să stăm și să privim.
Cu un copil de 10 ani alături de noi, călătoria se schimbă.
Opririle nu mai sunt doar opriri. Devin întrebări, explicații, fotografii, povești. „De ce curge apa pe aici?”, „Cum s-a format muntele?”, „De ce sunt stâncile așa?”, „Ce statuie este acolo mami?”.
Și, printre toate acestea, am avut și momente în care n-a mai fost nevoie de nimic.
Doar să stăm.
Să respirăm.
Să ne bucurăm de natură așa cum a lăsat-o Dumnezeu.
Ce m-a impresionat pe Transfăgărășan
Monumentul Semicentenar
Statuie nouă: Monumentul Semicentenar - Străjerul Transfăgărășanului, dedicat marcării a 50 de ani de la inaugurarea celebrului drum montan. Acesta aduce un omagiu constructorilor și efortului depus la ridicarea șoselei printre stânci. Sculptura are o formă modernă și minimalistă reprezentând o figură umană stilizată integrată într-un bloc masiv de piatră care reprezintă un drum început.
Drumul apei prin munți
Am citit cândva într-o carte o idee care mi-a rămas în minte: dacă pui apă și o piatră împreună, iar apa curge peste ea suficient de mult timp, într-o zi apa va reuși să modeleze și să spargă piatra.
Pe Transfăgărășan am văzut parcă această lecție desenată în munte.
Traseul apei, urmele pe care le-a lăsat în stâncă, felul în care și-a croit drum printre munți. O demonstrație tăcută că timpul, răbdarea și natura pot transforma chiar și piatra.
Natura sălbatică
M-a impresionat natura sălbatică, nuanțele diferite de verde și prezența oilor acolo sus urmându-și firescul vieții. Stâncile, uneori aspre și cenușii, erau îndulcite de câte o pată de verdeață sau de flori.
Urșii de pe traseu
M-a impresionat numărul mare de urși, vreo 4 am întâlnit noi, dar cu toate astea erau pașnici dacă tu îți vedeai de drum și nu îi hrănești. Atenție, poți primi amendă dacă faci asta.
Lacul Bâlea și telecabina
Apa rece a lacului Bâlea și liniștea care ți-o oferă este prețioasă precum respirația. Astfel de momente te aduc în prezent și fac ca amintirile să se întipărească în minte.
Telecabina Bâlea Cascadă-Bâlea Lac: are o lungime de 3700 m și oferă un spectacol de vis. O vezi cum înaintează încet printre munți și îți arată peisajul dintr-un alt unghi. Am reușit să surprind cât de schimbătoare este vremea pe acest traseu. La urcare era soare, iar la coborâre deja se strângeau nori de ploaie. Natura e fantastică. Îți las aici link de unde iei bilete: https://www.balealac.ro/telecabina-balea
Barajul Vidraru și statuia lui Prometeu
Barajul Vidraru unde spectacolul este dat de statuia lui Prometeu (Monumentul Electricității) cunoscută și ca Omul de fier, are o înălțime de 10 metri fiind amplasat la 160 metri de lac.
Cetatea Poenari, de pe traseu
Cetatea Poenari văzută de pe traseu. O fortăreață sus pe munte unde trebuie să urci 1480 de trepte pentru a o vizita. Am citit că este recent renovată, dacă te înarmezi cu răbdare și apă la tine te așteaptă un drum de 45 de minute în funcție de ritm. Nu uita: ai nevoie și de încălțăminte cu aderență bună.
Un alt drum parcurs.
Dar văzut altfel.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care ni le oferă călătoriile: poți reveni în același loc și să nu mai fii același om care a fost acolo prima dată.
De data aceasta am văzut Transfăgărășanul și prin ochii copilului meu.
Am văzut mai mult.
Am explicat mai mult.
Am fotografiat mai mult.
Dar am și respirat mai mult.
Și am simțit recunoștință.
Pentru munții pe care încă îi avem. Pentru frumusețea care ne-a fost lăsată aproape. Pentru faptul că putem ajunge aici într-o zi, să privim în jur și să spunem: „Uite cât de frumoasă este țara noastră!”
Aleg să văd frumosul.
Aleg să descopăr România cu tot ceea ce are ea de oferit.
Și aleg să fiu recunoscătoare că, la un pas de casa noastră, avem asemenea locuri.
Poate că aici, sus, printre munți, este și un loc bun pentru o rugăciune.
Pentru că am ajuns sănătoși.
Pentru că îi avem.
Pentru că putem să-i vedem.
Pentru că putem să-i lăsăm și copiilor noștri.
Transfăgărășanul nu a fost, de data aceasta, doar un drum.
A fost o lecție despre apă, răbdare și munți.
O baie rece în lac.
O telecabină urcând încet spre înălțime.
Câteva opriri fără grabă.
Un copil curios.
Și multe momente în care n-am făcut nimic altceva decât să respirăm și să privim.
Aer curat. Apă rece. Munți. Liniște. Recunoștință.
Mie mi-a rămas în suflet baia rece din lac și liniștea resimțită. Îți las și ție o întrebare.
Care dintre atracțiile Transfăgărășanului îți bucură inima: o oprire pentru fotografii, o baie cu picioarele în apa rece a lacului Bâlea, o plimbare cu telecabina sau doar câteva minute de liniște în care să privești munții? Abia aștept să citesc comentariile voastre.