Dacă mergi în concediu în Hurghada și ai vrea să faci o excursie la piramide, dar nu știi la ce să te aștepți, acest articol este pentru tine. Îți voi povesti tot ce trebuie să știi despre excursia cu autocarul la piramide, dar și experiența noastră. Fie că ești pentru prima dată în Egipt sau ai mai fost, dar nu ai ajuns încă la Cairo, experiența unei excursii de o zi cu autocarul este una intensă, lungă, dar memorabilă. Este un amestec de oboseală, entuziasm, curiozitate și uimire pură în fața uneia dintre cele mai vechi civilizații ale lumii.
În continuare vei găsi o descriere detaliată a întregii zile, de la momentul în care ne-am trezit în toiul nopții, până la întoarcerea în Hurghada, cu telefonul plin de poze și cu mintea încă prinsă între nisipul deșertului și măreția piramidelor.
Noi am rezervat excursia la Piramide prin intermediul GetYourGuide, a costat 100 euro/persoană și a inclus drumul, intrarea la Piramide, intrarea la Grand Egyptian Museum și prânzul. Aici găsești o multitudine de opțiuni, una fiind sigur pe gustul tău.
Ce trebuie să știi înainte de plecarea spre piramidele din Giza
Excursia de o zi la Cairo din Hurghada este una dintre cele mai populare activități, însă trebuie să fii pregătit pentru o zi lungă, cu somn destul de puțin (mai ales dacă nu ești foarte confortabil cu dormitul în autocar). Pentru noi această excursie a ajuns la aproape 24 de ore în total și am reușit, cât de cât, să ne odihnim pe drum.
Ce să ai la tine
Apă suficientă (deși vei putea cumpăra și pe drum, chiar și din autocar)
O eșarfă sau un hanorac subțire (se poate face frig în autocar noaptea)
Ochelari de soare, cremă de protecție solară, pălărie
Bani cash (în lire egiptene sau dolari/euro); noi am preferat dolarii
Răbdare și energie
La ce să te aștepți
Nu este o excursie comodă, ci una intensă. Drumul este lung și pauzele destul de scurte, iar programul este fix. Dar recompensa este uriașă: am văzut cu ochii noștri una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
Plecarea din Hurghada
Autocarul vine după turiști în jurul orei 00:30 – 1:30 noaptea. Asta înseamnă că, în funcție de resort, te poți trezi chiar și la 23:30 pentru a te pregăti.
Sejurul îl poți rezerva pe Booking; noi am optat pentru un resort de 5 stele din Sahl Hasheesh, la 30 min de Hurghada, iar autocarul a ajuns la noi în jurul orei 00:45.
Dacă ești cazat la un resort cu opțiunea all-inclusive, cel mai probabil vei primi la pachet micul dejun din dimineața următoare, dacă îi anunți că pleci în excursia la Piramide. Noi am primit sandwich-uri, produse dulci de patiserie și fructe. Același lucru l-am observat și la alte persoane din autocar, cazate la alte resorturi, deci pare o practică destul de comună. De asemenea, vei putea merge la late dinner, dacă nu ajungi la timp pentru cina obișnuită.
Primele 60 de minute sunt dedicate strângerii tuturor participanților. Autocarul a oprit din resort în resort, iar ghidul verifica listele și biletele. Este o oră în care probabil vei încerca să mai dormi puțin, dar e bine să fii atent la instrucțiunile ghidului.
Pornirea spre Cairo
După ce toată lumea a fost urcată, am părăsit Hurghada și am intrat pe drumul principal spre Cairo. De aici începe adevărata călătorie - un drum lung prin deșert, pe autostradă, în mare parte drept și monoton, dar sigur și bine supravegheat.
Drumul prin deșert
Pauzele pe autostradă
Pe traseu se fac două opriri de aproximativ 30 de minute fiecare. Acestea au fost în zone special amenajate, cu magazine, toalete și mici restaurante. Prețurile sunt mai mari decât în oraș, dar este normal pentru astfel de puncte de tranzit.
La ultima oprire, am reușit chiar și să admirăm răsăritul.


Aici poți:
să îți cumperi apă sau gustări,
să te dezmorțești,
să folosești toaleta (contracost),
Pauza de la vamă: 1h30
Deși nu este o vamă în sensul clasic, există un punct de control major între regiuni, unde autocarele sunt verificate. Aici am stat aproximativ 90 de minute. Probabil, în funcție de aglomerație și de numărul de autocare, se poate sta mai mult sau mai puțin.
Pentru noi a fost partea cea mai puțin plăcută a excursiei, pentru că se stă mult și nu am avut foarte multe de făcut. Totuși, este o procedură normală și obligatorie pentru toate autocarele turistice.
Sosirea la Cairo și primele impresii
După aproximativ 8 ore de drum, am ajuns în Cairo. Orașul este imens, aglomerat, haotic, dar și fascinant în același timp. Traficul este intens, claxoanele sunt la ordinea zilei, iar atmosfera este complet diferită de liniștea din Hurghada.

Ora estimată de sosire
Noi am putut întrezări piramidele din autocar în jurul orei 9:00 dimineața. Eram atât de aproape și abia așteptam să le explorăm!

Momentul mult așteptat: Vizita la Piramidele din Giza
În sfârșit am ajuns, aceasta este partea pentru care am venit! Indiferent cât de obosiți eram, în momentul în care am văzut piramidele pentru prima dată, totul a dispărut: drumul lung, lipsa de somn, căldura.

Ce vei vedea la Piramidele din Giza
Piramida lui Keops - cea mai mare și singura minune a lumii antice încă în picioare
Piramida lui Kefren - recunoscută după vârful care păstrează încă învelișul original
Piramida lui Mikerinos - cea mai mică dintre cele trei
Platoul panoramic - locul perfect pentru poze, cea mai bună priveliște către piramide. Aici se poate ajunge doar cu cămila sau trăsura și se plătește separat, aproximativ 15 dolari!
Sfinxul - simbolul Egiptului, impunător și misterios




Cât timp ai la dispoziție la Piramidele din Giza
Am petrecut aproximativ 2h la piramide. Ghidul ne-a explicat istoria, ne-a oferit informații, iar apoi am avut timp liber pentru poze.
Ce trebuie să știi
Comercianții locali pot fi insistenți
Dacă faci poze cu cămile, întreabă prețul înainte, altfel vei putea fi pus în situații neplăcute
Intrarea în piramida lui Keops se plătește separat, aproximativ 15 dolari
Soarele este puternic chiar și dimineața
Prânzul
După vizita la piramide, a urmat prânzul. În majoritatea excursiilor, acesta este inclus în preț. Restaurantul a fost de tip bufet, cu mâncare tradițională egipteană, dar adaptată pentru turiști. Orez, paste, pui, legume, salate, deserturi simple.
Nu a fost ceva extravagant, dar a fost suficient pentru a ne recăpăta energia. Băuturile s-au plătit separat, doar mâncarea a fost inclusă în preț.
Vizita la Grand Egyptian Museum
După prânz, am continuat cu încă o oprire mult așteptată: Grand Egyptian Museum, una dintre cele mai impresionante instituții culturale din lume și, fără exagerare, un loc în care ai putea petrece o zi întreagă fără să simți cum trece timpul. În cazul nostru, am avut la dispoziție aproximativ două ore pentru a-l explora în ritmul nostru, fără grabă, fără traseu impus, doar cu libertatea de a descoperi ce ne atrage cel mai mult.

Muzeul este uriaș, modern, construit pentru a adăposti unele dintre cele mai valoroase artefacte ale Egiptului antic.


În interior, am avut impresia că fiecare sală spune o poveste.
Noi am fost norocoși și am putut admira colecția lui Tutankhamon, care ne-a impresionat plăcut, la fel ca și restul muzeului, deși deja eram destul de obosiți.



Cele două ore au trecut repede, dar au fost suficiente pentru a ne face o idee despre măreția muzeului și pentru a ne pierde în câteva dintre secțiunile sale, cele mai impresionante.
Totuși, fiind deschis recent când l-am vizitat noi, a fost foarte aglomerat, extrem de multă lume dorindu-și să îl admire.

Întoarcerea spre Hurghada
După vizita la muzeu, autocarul a pornit înapoi spre Hurghada. Era deja după-amiază, iar noi, la fel ca majoritatea turiștilor, eram obosiți. Drumul durat tot cam 7 ore, cu pauze similare celor de la dus.


Ce se întâmplă pe traseu
O pauză scurtă pentru toaletă.
O pauză la punctul de control.
O oprire pe autostradă pentru apă sau gustări.
Am ajuns în Hurghada în jurul orei 23:30, iar la resort la miezul nopții.
Merită excursia?
Cu siguranță da, Piramidele din Giza sunt un must-see, chiar și în ciuda distanței considerabile dintre Hurghada și Cairo. Cel mai recomandat ar fi cu circuit ghidat prin Egipt.
Concluzie
Excursia de o zi din Hurghada la piramide este una dintre acele experiențe pe care nu le uiți niciodată. Da, este obositoare. Da, drumul este lung. Da, vei simți că ai trăit două zile într-una singură. Dar în momentul în care stai în fața piramidelor, totul capătă sens.
A fost o călătorie care ne-a scos din zona de confort, dar ne-a și recompensat cu una dintre cele mai impresionante priveliști din lume. A fost o zi intensă, în care am văzut cu ochii noștri o parte din istoria omenirii, însă pentru noi această excursie a meritat din plin.
Dacă totuși ți se pare o excursie mult prea obositoare, îți sugerez să optezi pentru o excursie în Luxor, pe care o poți rezerva tot pe GetYourGuide.
