Italia are un mod absolut unic de a te cuceri, însă există anumite locuri care par desprinse direct dintr-o vedere poștală sau dintr-un vis frumos din care nu vrei să te mai trezești. Pentru mine, ca pasionat de călătorii, drumeții și aventură în aer liber, regiunea Cinque Terre de pe coasta Ligurică a reprezentat întotdeauna un punct de atracție major, o destinație marcată cu roșu pe lista mea de dorințe. Priveam adesea fotografiile spectaculoase cu acele case colorate, suspendate parcă deasupra stâncilor abrupte ce se prăbușesc în marea azurie, și mă întrebam cum se simte acel loc la fața locului.
Destinul a făcut ca oportunitatea să apară în cel mai neașteptat mod posibil. În urma anulării neprevăzute a unui alt zbor, o problemă care inițial părea să dea peste cap întreaga vacanță s-a transformat în cel mai frumos semn: era momentul ideal să reorganizez totul din mers și să iau la pas, integral, cele cinci sate legendare ale Italiei. Dacă te întrebi vreodată dacă merită să parcurgi acest traseu celebru pe jos, în detrimentul trenului confortabil care leagă localitățile prin tuneluri subterane, răspunsul meu este un „DA” hotărât.
Logistica călătoriei: Zbor, cazare și cum am ajuns la traseu
Orice aventură reușită începe cu o planificare logistică bună, mai ales când planurile se schimbă rapid. Pentru această escapadă, am zburat cu o cursă directă Wizz Air de la Iași la Pisa. Pentru că am vrut o bază de pornire accesibilă și convenabilă din punct de vedere al costurilor, am ales să mă cazez în Pisa, la Hotel La Torre. Unul dintre marile avantaje ale acestei alegeri a fost proximitatea față de aeroport: după aterizare, am mers pe jos maximum 15 minute până la hotel, evitând astfel stresul legat de taxiuri sau autobuze de noapte.
A doua zi dimineață a urmat deplasarea propriu-zisă către regiunea Cinque Terre, care s-a dovedit extrem de simplă datorită infrastructurii feroviare din Italia. Am luat trenul din gara centrală din Pisa către La Spezia (nodul feroviar principal al zonei), iar de acolo am schimbat cu trenul regional direct către Riomaggiore, primul sat al drumeției noastre. La întoarcere, după o zi plină de mers, am urmat exact traseul invers: am luat trenul din Monterosso (punctul final) înapoi spre La Spezia, și apoi conexiunea către Pisa.
Un pont extrem de important: Înainte de a păși pe poteci, mi-am achiziționat Cinque Terre Card. Acest card este absolut obligatoriu pentru a primi acces pe traseele de drumeție amenajate din parcul național (cum este cel dintre sate) și include, în funcție de opțiunea aleasă, și călătoriile nelimitate cu trenurile regionale între sate, fiind cea mai rentabilă variantă pentru un călător.
Unde recomand să vă cazați? Sfaturi pentru o experiență completă
Deși eu am ales varianta unei excursii de o zi cu baza în Pisa din rațiuni logistice de moment, o astfel de drumeție este intensă și destul de obositoare pentru o singură zi. Dacă aveți la dispoziție mai mult timp și doriți să simțiți cu adevărat magia acestor locuri după plecarea miilor de turiști de la orele prânzului, recomandarea mea caldă este să căutați cazare direct într-unul dintre cele cinci sate din Cinque Terre.
Fiecare localitate are farmecul ei specific când vine vorba de cazare:
Monterosso al Mare este ideal dacă preferați hotelurile clasice, stil stațiune, și vreți să aveți plaja cu nisip la doar câțiva pași de cameră.
Vernazza sau Manarola sunt perfecte pentru o escapadă romantică, unde puteți închiria o cameră într-o casă tradițională (guesthouse) cu vedere la port sau la stâncile spectaculoase.
Riomaggiore și Corniglia oferă o atmosferă ceva mai autentică și prețuri uneori mai accesibile, deși scările numeroase s-ar putea să fie o provocare pentru bagaje.
Cazarea direct în zonă vă va permite să împărțiți traseul în două zile mai lejere și să vă bucurați de un apus de soare memorabil pe malul mării, la un pahar de vin local.
Începutul călătoriei: Riomaggiore și magia de pe Via dell'Amore
Aventura a început dis-de-dimineață în Riomaggiore, primul dintre cele cinci sate din sudul parcului național. Atmosfera din zori, cu aerul sărat al mării și razele soarelui care abia începeau să lumineze fațadele pastelate ale clădirilor, m-a încărcat instantaneu cu energie. Străduțele înguste coborau abrupt spre un mic port natural, unde bărcile pescarilor legănate de valuri completau un tablou perfect.
De aici, am pornit entuziasmat pe celebra potecă Via dell'Amore. Această legătură pietonală iconică, săpată direct în stâncă, oferă o deschidere spectaculoasă către mare. Mersul de-a lungul falezei înalte, protejat de stâncile masive pe de o parte și având imensitatea apei pe cealaltă parte, îți oferă un profund sentiment de libertate. Peisajul este atât de copleșitor încât îți vine greu să crezi că totul este real și nu doar un decor de film.
De la un puzzle de Crăciun, direct în fața Manarolei
Pe măsură ce înaintam pe traseu spre următoarea destinație, am trăit unul dintre cele mai surprinzătoare momente ale călătoriei, o coincidență care mi-a demonstrat încă o dată cât de neprevăzută și frumoasă este viața. Cu doar câteva luni în urmă, chiar înainte de Crăciun, asamblam acasă un puzzle complex. Îmi plăcuse enorm imaginea: un sat spectaculos, cu case multicolore așezate pe o stâncă impunătoare ce domina marea, însă la acel moment nu știam exact ce localitate reprezintă, crezând inițial că ar putea fi un colț de pe Coasta Amalfitană.
Aflat pe poteca spectaculoasă ce șerpuiește pe stânci, m-am oprit într-un punct de observație extrem de faimos. Privind în depărtare, am încremenit preț de câteva secunde. În fața mea se desfășura exact, până la cel mai mic detaliu, peisajul din puzzle-ul meu. Mă aflam în fața Manarolei, probabil cel mai fotografiat și spectaculos sat din Cinque Terre. Să te trezești integrat fizic într-o imagine la care ai privit săptămâni întregi, piesă cu piesă, este o senzație magică. Recomand oricui să ajungă în acest punct măcar o dată în viață, mai ales dacă vremea este caldă și senină, transformând marea într-o oglindă turcoaz.
Peste 380 de trepte abrupte și un popas în Volastra
Traseul din Cinque Terre nu este însă doar o promenadă lejeră pe malul mării; este o drumeție în adevăratul sens al cuvântului, care îți solicită corpul și îți testează limitele fizice. Pentru a ajunge în Corniglia, am ales o rută alternativă, superioară, care trece prin localitatea Volastra. Această decizie a însemnat parcurgerea unei urcări extrem de abrupte și solicitante, compusă din aproximativ 380 de trepte de piatră neregulate.
A fost un efort intens. Pulsul mi-a urcat rapid la 180 de bătăi pe minut, iar fiecare pas trebuia calculat cu atenție din cauza înclinației. Însă, exact în momentele în care simțeam că respirația devine din ce în ce mai grea, o simplă întoarcere a privirii spre stânga sau spre dreapta anula instantaneu oboseala. De jur împrejur, dealurile erau complet terasate de mâna omului, de sus și până jos, fiind acoperite în totalitate de plantații impresionante de viță-de-vie și livezi de lămâi uriași, galbeni și curați, din care părea că va ieși cea mai bună limonadă din lume. Modul în care localnicii au reușit să cultive aceste pante abrupte, sfidând gravitația, este pur și simplu incredibil.
Ajuns sus, în Volastra, am descoperit un mic refugiu special amenajat pentru drumeți, unde se vindea vinul clasic al zonei. Nu am putut rata ocazia de a testa acest produs renumit. Pentru 10€ paharul, am primit o licoare profund diferită de tot ceea ce gustasem până atunci. Un vin foarte dulce, cu o textură densă, aproape uleioasă, ce combina caracteristicile unui vin vechi cu arome complexe ce aduceau aminte de coniac sau de un lichior fin. Clima specifică, solul stâncos și briza sărată a mării își pun amprenta într-un mod unic pe calitatea strugurilor de aici. A fost o infuzie perfectă de energie, savurată într-un decor pitoresc.
Prin sălbăticia pădurii spre Corniglia și Vernazza
După popasul din Volastra, poteca a părăsit pentru o vreme zonele cultivate și m-a purtat, preț de aproximativ jumătate de oră, printr-o porțiune mult mai sălbatică. Am mers prin pădure, pe un drum umbros și liniștit, o zonă mai puțin atinsă de turismul de masă. Acest segment mi-a oferit o puternică stare de familiaritate, ducându-mă cu gândul la drumețiile mele dragi prin munții din România.
Traseul m-a condus apoi direct în Corniglia, singurul sat din cele cinci care nu are ieșire directă la mare, fiind cocoțat pe o stâncă înaltă la aproximativ 100 de metri deasupra nivelului apei. Aici, printre clădiri vechi și grădini cochete pline de legume uriașe (unde ceapa, vinetele și pătrunjelul creșteau luxuriant), m-am oprit pentru un prânz binemeritat, menit să-mi reîncarce bateriile pentru a doua jumătate a zilei.
Următoarea etapă a drumeției a fost poteca spre Vernazza, estimată la aproximativ o oră și jumătate. Parcurgerea drumului în această direcție s-a dovedit a fi extrem de plăcută, fiind marcată în mare parte de coborâri line și porțiuni plate, oferind în permanență o panoramă spectaculoasă asupra largului mării. Privind întinderea infinită de apă albastră și conturul stâncilor din depărtare, nu am putut să nu asociez peisajul cu eleganța și măreția Lacului Como, un alt loc drag sufletului meu.
Intrarea în Vernazza a fost triumfală. Acest orășel m-a cucerit instantaneu prin personalitatea sa. Fiind singurul sat din Cinque Terre care dispune de un port natural bine dezvoltat, atmosfera din jurul apei era incredibil de animată. Străduțele înguste erau pline de turiști din toate colțurile lumii, transformând Vernazza în cel mai aglomerat și popular punct al întregii mele călătorii. Clădirile colorate din jurul portului, terasele pline și sunetul valurilor care se spărgeau de pontoane creau un spectacol vibrant.
Finalul aventurii: Plaja din Monterosso al Mare
După o scurtă pauză în portul din Vernazza, am pornit pe ultima porțiune a traseului: o drumeție finală de aproximativ două ore către Monterosso al Mare. Această ultimă parte a fost poate cea mai muntoasă și stâncoasă, testându-mi ultimele rezerve de energie, însă gândul că destinația finală se apropie m-a împins înainte.
Monterosso al Mare s-a dovedit a fi complet diferit de celelalte sate. Este o stațiune în adevăratul sens al cuvântului, mult mai modernă și, cel mai important pentru un drumeț obosit, singura localitate din cele cinci care deține o plajă lungă și generoasă cu nisip. Nimic nu s-a comparat cu senzația descălțării bocancilor de munte și introducerea picioarelor obosite în apa răcoroasă și limpede a mării, sub razele blânde ale apusului. A fost finalul perfect pentru o zi lungă, intensă și absolut de neuitat.
Concluzii: De ce recomand să faci acest traseu la pas
Parcurgerea pe jos a celor cinci sate din Cinque Terre este o experiență care te schimbă și care îți oferă o perspectivă complet diferită asupra acestei regiuni celebre. Trenul te duce rapid dintr-o gară în alta, însă te privează de adevărata esență a locului. Mergând la pas, ai ocazia să simți parfumul livezilor de lămâi, să interacționezi cu potecile bătătorite de generații, să asculți liniștea pădurilor și să admiri detaliile arhitecturale ascunse privirii grăbite a turistului clasic.
