Toamna, anotimpul care ne oferă cea mai frumoasă imagine. Frunzele ruginii încep să părăsească copacii care le-am fost casă aproape 6 luni de zile, dar fiecare frunză căzută devină o piesă din puzzle-ul multicolor pe care abia așteptăm să îl revedem la finalul sezonului cald. Toamna nu este doar anotimpul reîntoarcerii la școală sau sezonul recoltelor, ci este și anotimpul celor mai frumoase imagini, a celor mai inedite peisaje. Sunt multe locuri în care vei avea parte de o imagine de toamnă cât se poate de spectaculoasă, însă sunt unele locuri pe care nu trebuie să le ratezi anul acesta.

Rimetea, cel mai instagramabil loc din Ardeal
Rimetea este un sat din județul Alba, la aproximativ 24 km de Aiud și 28 km de Turda. Ca și localizare, vei fi între județele Alba și Cluj. Drumul între Aiud și Rimetea este asfaltat, deci foarte ușor de practicat cu mașina (orice tip de mașină). Recomand să mergi cu mașina personală pentru că este posibil să îți dorești să oprești în mai multe zone pentru a te bucura de peisajele care vor apărea în fața ta.
Rimetea este încă o așezare rurală unde vei găsi acea tihnă a oamenilor simpli și buni, un sat liniștit înconjurat de munte, acel masiv calcaros care oferă un farmec aparte întregului sat. Pe străzile satului te vei simți atât de bine și îți vei reaminti de strămoșii tăi. Casele tradiționale încă sunt păstrate aici și le poți admira în plimbarea ta prin sat. Nu cred că este toamnă în care să nu vezi această imagine și să te întrebi unde a fost făcută de ea. Ani la rând m-am întrebat unde este, până am pornit la drum.



Chiar dacă, cu cât ne apropiam mai mult de sat, părea că ceața se lasă tot mai jos și sunt șanse să nu ne putem bucura de peisajul pentru care am străbătut atâta drum, în mai puțin de jumătate de oră ceața a început să se ridice și chiar să ne ofere o imagine mult mai spectaculoasă decât ne-am fi dorit. După plimbarea prin zonă și realizarea celor câtorva fotografii, am pornit mai departe spre Piatra Secuiului, un traseu montan ușor, practicabil chiar și de cei care nu au o condiție fizică extrem de bună. De aici vei avea posibilitatea de a vedea satul Rimetea de la depărtare, de a cartografia modul în care sunt aranjate casele și cele mai importante clădiri de aici.



Cetatea Trascăului
Nu departe de centrul satului, la doar 3 kilometri distanță, se află cetatea Trascăului, un obiectiv turistic regăsit în lista monumentelor turistice din județul Alba. Poți merge cu mașina până destul de aproape de cetate și vei lăsa autoturismul la o margine de drum, deci nu într-o parcare amenajată. Pe traseu ne-am întâlnit cu alți turiști dornici să se bucure de peisajul tomnatic pe care l-am putut vedea din acest punct geografic. Din cetate au mai rămas în picioare doar o parte din ziduri, deci nu vei găsi monumentul în întregime.


În Rimetea, nu vei avea de achitat nicio taxă de vizitare sau de parcare. Este pur și simplu un sat, cu un peisaj spectaculos, de care te poți bucura în voie. Nu ești condiționat de timp, de un anumit program în care trebuie să ajungi. Singurul factor care te condiționează este starea vremii, dar la acest detaliu trebuie să fi tu foarte atent înainte de a pleca în călătorie.
Unde să te cazezi în Rimetea
Dacă vrei să te trezești în acest peisaj de basm, îți recomand cazarea pe care am ales-o și de care am fost foarte mulțumiți: Casa Botar Vendeghaz. Am avut toate condițiile de care am avut nevoie, iar prețul a fost mai mult decât corect.
Brașovul îmbrăcat în haine de toamnă

Județul Brașov este un loc tare drag sufletului meu, mai ales pentru peisajul montan de care ne putem bucura în orice anotimp. Aici, peisajul de toamnă este mult mai impresionant. Cel puțin, pentru mine. Dacă ar fi să spun care este orașul preferat din județul Brașov, nu aș sta deloc pe gânduri pentru a spune că sunt îndrăgostită iremediabil de Sinaia. Cred că este orașul de care nu mă plictisesc și pe care nu voi refuza niciodată să îl vizitez. În culorile toamnei, întregul oraș are un farmec aparte mai ales datorită copacilor din jur, care oferă acea culoare tomnatică. Toamna, parcul central se transformă în ceva aparte. Cea mai frumoasă imagine o vei avea, evident, în zona clădirii Casinoului, acea clădire cu o arhitectură minunată care va întregi și înfrumuseța orice imagine de toamnă, dar nu numai.
Dacă vii cu mașina, cel mai bine ar fi să găsești un loc de parcare la un preț cât mai accesibil, pentru că vei avea nevoie de destul de mult timp pentru a te bucura de orașul îmbrăcat în aceste culori minunate.

Dacă îți dorești un peisaj mai vast, de toamnă, îți recomand să îți iei mașina și să pornești spre Cota 2000. Pe drum, vei găsi câteva zone unde poți poposi pentru a admira priveliștea copacilor arămii. Vei putea merge cu mașina, totuși, până în parcarea amenajată la baza telecabinei. Posibil ca aceasta să fie încă nefuncțională, nefiind sezon de ski sau alte sporturi de iarnă, dar vei avea posibilitatea de a merge în plimbare pe acest traseu sau măcar până în zona telecabinei. Pe lângă peisajul de care ne-am bucurat aici, am avut posibilitatea de a vedea o micuță vulpe în zonă, un animal tare frumos și prietenos cu turiștii (se vedea că este obisnuită să primească mâncare de la cei care ajung aici).

Unde să te cazezi dacă vizitezi Brașsov
De fiecare dată când ajungem în acest județ, vizităm atât Brașovul, cât și alte orașe, de aceea mereu alegem să ne cazăm undeva la mijloc. O locație pe care am testat-o de mai multe ori, a fost Elena Maria Apartments din Bușteni. Astfel am avut bucuria de a ne trezi în acest oraș superb, înconjurat de acest peisaj montan calcaros. Desi orașul Bușteni are un peisaj de vis datorită muntelui care îl înconjoară, peisajul de toamnă din Sinaia îmi place mult mai mult. Evident, dacă timpul îți permite, Castelul Cantacuzino sigur este o idee bună de vizitat.
Iașiul, mereu o idee bună pentru o escapadă
Dacă îți dorești să surprinzi, în aceași imagine, atât frumusețea arhitecturală, cât și elementele toamnei, te invit într-o călători în Iași, capitala culturii, așa cum o denumesc eu adesea. Pe lângă toate muzeele, obiectivele culturale sau religioase pe care ai posibilitatea de a le descoperi în acest frumos oraș, Palatul Culturii, emblema orașului, te va impresiona și mai mult. Cu o atenție deosebită oferită detaliilor, această clădire construită în perioada 1906-1925 oferă un farmec aparte întregului oraș și nu numai. Dacă timpul îți permite, îți recomand să vizitezi interiorul muzeului (ai nevoie de minim 2 ore pentru a vedea, în tihnă, toate obiectele de artă). Prețul unui bilet este de 100 lei pentru un adult asigură accesul în cele 4 muzee din Palat: Muzeul Ştiinței și Tehnicii „Ştefan Procopiu”, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei.
Dacă nu ai timp să vizitezi întregul muzeu, cu siguranță te vei putea bucura chiar și de zona exterioară a acestuia. Între Palat și mall-ul Palas există o zonă extinsă, unde poți sta pe iarbă, bucurându-te de întreaga zonă naturală.
Unde să te cazezi în Iași
În Iași, noi am ales să ne cazăm la Hotelul Ceramica care se află în zona central-vestică a orașului, un loc confortabil unde te poți caza atunci când vizitezi Iașiul. Hotelul dispune de o parcare supravegheata video, la 100 m de locație. A fost fix ce am avut noi nevoie pentru o noapte în acest minunat oraș.

Muzeul satului, satul în culori de toamnă
Dacă ești din București, nu trebuie să ratezi o plimbare prin Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”. Peisajul de toamnă și casele tradiționale se împletesc atât de bine și îți oferă o imagine atât de frumoasă, de care îți recomand să te bucuri. Pentru a putea parte la o astfel de activitate recreativă, va trebui să achiziționezi un bilet de intrare (în octombrie 2025, prețul unui bilet este de 40 lei pentru adulți, 20 lei pentru pensionari și 10 lei pentru elevi și studenți). Evident, ca pentru orice loc din București, recomand să lași mașina acasă și să vii cu orice mijloc de transport în comun ți-ai fi cel mai accesibil. Pentru plimbarea prin muzeul satului, îți recomand să îți aloci minim 2 ore pentru a putea să te plimbi relaxat prin întregul areal.


Unde să te cazezi în București
În toate orașele în care călătorim, suntem atenți să găsim o cazare aproape de mijloacele de transport în comun. Cazarea pe care am ales-o pentru București este hotelul Inter Business Bucharest. Noi am fost foarte mulțumiți de serviciile oferite și prețul aferent acestora.
Evident, indiferent de orașul în care locuiești, lucrezi sau studiezi, toamna este sezonul în care ai parte de cele mai frumoase imagini naturale. Chiar dacă este posibil să existe precipitații în acest anotimp, cu siguranță vor exista și zile în care vei putea pleca la o plimbare în cadrul căreia să admiri frumusețea locurilor în care te afli. Te rog, ieși într-un parc, în cea mai aproapiată zonă naturală. Bucură-te de ceea ce oferă acest anotimp. Nu durează mult.