Vacanțele sunt cadoul meu preferat. Simt că niciun alt lucru material nu ar putea nicicum egala experiența de a descoperi o țară nouă. Anul acesta am fost foarte norocoasă să primesc un bilet spre Mauritius. Mereu am emoții cum va fi vremea, deoarece în luna mai ploaia pare să mă cam urmărească. Și cu toate temele făcute, uneori e și vorba de noroc.

Despre Mauritius
De unde am achiziționat asigurare de călătorie pentru Mauritius
Primul lucru achiziționat după biletele de avion a fost asigurarea de la HeyMondo. Nu plecăm niciodată fără asigurare pentru că știm cât de riscant poate fi. Noi optăm pentru opțiunea de un an de zile pentru două persoane, dar există și alte planuri perfecte pentru orice călător. Accesând acest link, veți avea parte de 5% reducere indiferent de planul ales.
Cum am ajuns din Romania în Mauritius
Ruta călătoriei a fost București - Dubai și Dubai - Mauritius (6 ore), iar 3 zile am stat în Dubai. Am zburat din nou cu Emirates și am întâlnit o stewardesă româncă extrem de drăguță și pentru că se apropia ziua mea ne-am bucurat puțin și de beneficiile de la Business Class. Emirates reprezintă confort, siguranță și m-am obișnuit foarte mult cu această companie, sper să am cât mai multe zboruri cu ei.

Eram foarte emoționată înainte să ajungem deoarece era a patra oară când încercam să atingem această țară și mereu intervenea câte ceva. Am spus că o să mă bucur exact când vom ajunge la prima cafea în Mauritius, doar atunci voi crede cu adevărat că în sfârșit ne-a ieșit.

Zborul a fost foarte liniștit, fără turbulențe și nici nu mi-am dat seama când am aterizat.
Ce documente trebuie completate înainte de a ajunge în Mauritius
Înainte să ajungeți în Mauritius trebuie să completați o fișă online cu țările în care ați fost în ultimele 6 luni. Sunt necesare pentru a vedea dacă aveți sau nu nevoie de anumite vaccinuri care se pot face gratuit în capitală. Mă refer la malarie sau febră Dengue.
Itinerariu pe scurt
Deși am citit multe articole cum că 7 zile sau maxim 10 zile ar fi de ajuns pentru Mauritius, noi ne-am făcut planurile și ne-au ieșit 15 zile perioada pentru a sta, a explora și a ne bucura de tot ce oferă această insulă minunată din Africa. Nu am vrut să fim pe fugă, am vrut să simțim fiecare loc unde mergem și să avem cât mai multe experiențe de neuitat.
Cele 15 zile le-am împărțit în felul următor:
La Gaulette - 4 nopți, unde am vizitat Chamarel viewpoint, Grand Basin, Tookay Temple, Roche Qui Pleure, Gris Gris Beach, Rochester Falls, Maconde viewpoint, Le Morne Beach, am urcat pe muntele Le Morne pentru un view de vis, Mangroves Peninsula, Chamarel Waterfall și Seven Colored Earth.
Flic-en-Flac - 3 nopți, unde am vizitat plaja din Flic-en-Flac, vulcanul Trou aux Cerf și Tamarin Bay.
Trou aux Biches - 5 nopți, unde am vizitat Pamplemousse Botanical Garden (în drumul dinspre Flic-en-Flac spre Trou au Biches, o oprire de vreo 2 ore), Mon Choisy Beach, Trou aux Biches Beach, Cap Malheureux și frumoasa biserică cu acoperiș roșu de acolo, Pereybere Beach, La Cuvette Beach, Grand Baie Beach, Pereybere Beach, Poine aux Cannoniers, Eden Beach și capitala Port Louis, care e destul de aproape de Trou aux Biches.
Trou d'Eau Douce - 3 nopți, unde am vizitat Trou d'Eau Douce Beach, Trou d'Eau Douce Church, GRSE Waterfall, Mahebourg, fosta capitală, La Cambuse Beach, Blue Bay Beach, Île aux Cerf, care e una dintre cele mai frumoase insule pe care am fost, Belle Mare Beach și Palmar Beach.
Pentru toate prețurile cazărilor și tot bugetul pentru 15 zile în Mauritius, puteți da follow paginii noastre de Instagram @travel.planner7. Acolo postăm cât ne-au costat călătoriile noastre.
De unde am cumpărat cartela SIM pentru internet în Mauritius
După ce am trecut de controlul pașapoartelor, care apropo, a durat mai mult decât îmi imaginam eu, a trebuit să ne luăm o cartelă pentru cele 15 zile. Cartela am luat-o de la MyT și am plătit 15 euro cu cardul.
Cu ce ne-am deplasat în Mauritius
Până la cazare mai era foarte mult și dacă luam un taxi era 50 de euro, dacă luam autobuze trebuia să schimbăm vreo trei, ceva ce nu recomand, o să vă convingeți singuri pe parcurs de ce. Ne-a rămas zic eu, cea mai bună variantă, o mașină închiriată. Am ales s-o închiriem de la R3 Cars și am fost așteptați de cineva care ne-a preluat și ne-a dus la locul de unde urma să conducă Vlăduț, pe partea stângă. Am avut puține emoții deoarece era foarte întuneric și din păcate sunt foarte mulți câini pe drumuri. Vă recomand să aveți grijă. Totuși, majoritatea câinilor reacționau la claxon.
După ceva timp și puțină confuzie pe Google Maps, am ajuns la cazarea noastră din La Gaulette. Vreau să vă spun că am avut o gazdă extraordinară, ne-a așteptat cu bere și se putea și cu pizza dacă răspundeam la mesaje, dar noi eram prea concentrați la drum. A vorbit foarte mult cu noi și chiar ne-a urmărit live ca să se asigure că suntem bine până ajungem la el. De asta ne place să ne luăm cazare prin AirBnb, pentru aceste surprize plăcute.
Jurnal de La Gaulette
Cum este vremea în Mauritius în luna mai
Nu o să vă mint, vremea nu a fost extraordinară aici. A plouat destul de mult și chiar ne-a anulat planurile de multe ori. O zi întreagă am băut doar o cafea și am avut grijă de un pisic pe care l-am numit Mauri.
Unde ne-am cazat în La Gaulette, Mauritius
În La Gaulette, Mauritius am găsit o cazare minunată cu un host extrem de prietenos și atent la detalii. I-am trimis live location când am plecat de la aeroport și ne-a urmărit tot parcursul până am ajuns la cazare. Aceasta se numește Ebony Groundfloor Studio și am fost extrem de mulțumiți de alegerea făcută. Are 4.98 din 5 ca notă pe AirBnb din 50 de review-uri. Deci, aproape perfect!
Cât de greu este traseul pe Le Morne Brabant
Totuși, această vreme morocănoasă ne-a cruțat o zi și am putut explora Le Morne Brabant. Am mai fost pe hike-uri la care lumea comenta că ar fi dificil și la sfârșit chiar râdeam. Aici în schimb, chiar vă rog să aveți grijă. Nu e deloc un hike ușor, cel puțin a doua jumătate e chiar dificilă. De multe ori a trebuit să ne lăsăm pe șezut ca să putem avansa. Dar peisajele pe care le-am văzut au meritat tot efortul și toate riscurile pe care ni le-am asumat.
Specialty coffee
O cafea bună pe care o pot recomanda aici e Kind Coffee. Sincer, m-am bucurat să văd că mai existau și alte cafenele de specialitate în celelalte locuri în care am stat. De acasă am plecat cu ideea că doar aici vom bea cafea bună.

Chamarel 7 Colours and Waterfalls
Cât timp am mai stat în La Gaulette am mai vizitat și faimoasa atracție turistică Chamarel 7 Colours and Waterfalls, la care am ajuns cu noroc a treia oară. Ploua mereu când ajungeam la intrarea în rezervație.

Intrarea este 600 rupii (12 euro) și se intră cu mașina în rezervație pentru a merge la cascadă și la celelalte atracții. Dacă este o zi cu soare totul va fi mult mai spectaculos, inclusiv cele șapte culori care se vor vedea foarte intens față de o zi cu ploaie. Mi-a plăcut că în fața cafenelei de la Seven Colored Earth Geopark erau șapte coșulețe care aveau toate nuanțele pe care urma să le vezi acompaniate de un soare generos.

Grand Basin
Ulterior, am mai vizitat și Grand Basin. Deși recunosc că atunci pe ploaie nu eram cea mai fericită persoană, acum uitându-mă la poze observ ce aer mistic îi adăuga ploaia și puțină ceață. Nu e nevoie să plătiți intrarea și nu aveți nevoie de ghid. Puteți merge singuri deoarece nu sunt multe de văzut și din păcate locul nu e așa de îngrijit. Am avut puțin timp fără ploaie, dar destul ca să ajungem sus la templu și să putem admira ceea ce ne înconjoară. De menționat că aici toaletele sunt sub orice critică.

Gris Gris Beach
Gris Gris Beach a fost un loc aparte pentru mine. Această plajă superbă văzută de sus printre picurii de ploaie ocupă un loc special în inima mea. Când am ajuns acolo aveam impresia că sunt în Irlanda, nu aia cu irlandezi ce țin berea Guinness în mână, ci cea sălbatică plină de uimire și frumusețe. Un loc extraordinar pe care doar văzându-l o să vă îndrăgostiți de el. Menționez că am vrut să luăm și prânzul pe acolo în zonă, dar restaurantele nu au fost pe gustul nostru.
Rochester Falls
Rochester Falls a venit ca o gură de aer fresh după toată ziua ploioasă. În sfârșit era soare și pe strada noastră. O cascadă care nu trebuie neapărat să o vedeți, dar drumul până la ea a fost chiar spectaculos, deci o recomand cu drag dacă aveți timp și chef. Trebuie să urmați indicatoarele până la ea, dar cu Google Maps vă descurcați. Când o să vedeți pe dreapta un nene simpatic care vinde nuci de cocos, vă opriți. Noi am cumpărat de la el o nucă și a fost foarte bună. Tocmai ne spusese că mașina cuiva a fost spartă de niște șmecherași de pe acolo când el nu a mai fost prezent în zonă, deci aveți grijă unde parcați și veniți mai devreme la cascadă, recomandat de dimineață când e mai multă lume prezentă. Deși Mauritius e un loc safe per total, mai sunt incidente, chiar dacă nu sunt anunțate peste tot în social media. Revenim mai târziu cu acest subiect.
Maconde viewpoint
Maconde viewpoint, aici dacă prindeți unghiul potrivit veți avea niște poze spectaculoase. Se poate ajunge la el foarte ușor cu mașina și aveți și unde să parcați la baza acestuia. Peisajele sunt superbe oriunde te-ai uita. Nici nu e greu, dat fiind faptul că e Mauritius.
Apusul pe Le Morne Beach
La sfârșitul acestei zile am văzut apusul pe Le Morne Beach. Nu mai e nevoie să laud acest apus, se înțelege deja că a fost superb. Toate apusurile au fost superbe în Mauritius.

În zilele următoare am descoperit un pui de pisică și ne-am jucat cu el. Am avut grijă de el toată ziua și ne-a fost foarte greu să ne despărțim de el. I-am pus numele Mauri și o să-l iubesc pentru totdeauna. Cred că l-a luat cineva să aibă grijă de el, deoarece ne-am întors la el cu micul-dejun și el numai era în scorbura lui de copac. Da, era casa lui acolo :))

Despre urcarea pe Le Morne Brabant
Urcarea pe Le Morne Brabant a fost cea mai mare reușită a mea. Având frică de înălțime chiar mă mir cum de am ajuns până sus la cruce. Crucea din vârf este un simbol al tuturor sclavilor care au fost aduși pe această insulă și care din păcate s-au sinucis aruncându-se de acolo din vârf. Deși povestea este foarte tristă priveliștea e una care îți taie răsuflarea. Un amestec de albastru cu albul norilor, cu mici insule formate, cu oamenii care se văd ca niște furnici pe plajă. Ceva sublim. Asta e ceva de neratat. Dacă ai puțină experiență îți recomand urcarea, dar dacă nu ești genul sportiv, stai cuminte! Poți merge până la jumătate măcar, o să ai parte de priveliști demne de Instagram.

Dacă nu mai poți, măcar ai văzut cum e per asamblu. A doua jumătate a urcării se transformă în ceva care e dificil din punctul meu de vedere și trebuie să fii stăpân pe propriile mișcări. Cu atenție și cu pași mici ajungi până în vârf. Trebuie doar să ai încredere în fiecare pas făcut și mai aruncă câte un Doamne ajută! Am fost foarte mândră când am văzut steagul țării fix acolo și eu lângă el. Cu ajutorul lui Vlăduț și a altor oameni acum vă încurajez și eu pe voi să vă depășiți limitele și să încercați măcar. Sunt extrem de fericită că am putut face asta! Toată distracția durează 3 - 4 ore cu totul. Recomand să aveți apă multă la voi, niște snack-uri și încălțăminte care nu aluncă pe pietre.

Jurnal de Flic-en-Flac
Schimbare totală de peisaj și climat. Deci dacă ești fan ploaie, Mauritius e alegerea ta, dacă ești fan soare Mauritius e alegerea ta. Ce să mai! Încă nu te uiți de bilete pentru Mauritius? Okay! O să mai plusez până te apuci intens de treabă. Am avut parte de un traseu magnific până la cazarea din Flic-en-Flac. A fost cel mai relaxant lucru să mă uit pe geam stând în locul meu de copilot, dătător de apă, mâncare sau indicații.
Unde am stat în Flic-en-Flac
Când am ajuns la cazarea pe care am găsit-o pe AirBnb a trebuit să o sunăm pe gazdă ca să putem intra în cameră. Știți că de obicei ai toate indicațiile gata pregătite, aici nu a fost cazul, dar ne aștepta un plic cu cheia.
Am iubit această cazare deoarece avea o terasă unde am gustat una dintre cele mai bune beri testate de noi. Berea se numește The Thirsty Fox. Ba chiar am format steagul țării cu toate sticlele consumate.

Ce nu mi-a plăcut a fost că doar în prima noapte am avut un vecin mai gălăgios. S-a rezolvat oricum în zilele următoare. Plaja de aici e lungă, frumoasă și curată. Îmi place că o parte din ea e acoperită de copaci cu multe restaurante care stau la umbra lor.
Puteți găsi cazarea noastră din Flic-en-Flac, Dauphin Gourmand, pe acest link.
Mâncare locală în Mauritius
Restaurantele de pe plajă sunt de fapt niște gherete sau dube, dar cu mâncare gătită cu multă iubire. Chiar am descoperit multe preparate senzaționale. Dar unul care mi-a rămas în suflet și după care mai plâng papilele gustative se numește Farata AKA Vinova, așa îl găsiți pe Google Maps, notă 4.6/5.

Vedeta lor e o lipie umplută cu diverse, cu pește, legume, carne. Sunt senzaționale. Tot aici am gustat Mirinda cu vanilie. O recomand alături de această turtiță.
Cafea de specialitate în Mauritius
Ca și cafenele de specialitate să încercați Jiva Coffee and Roastery și Coffee Shore.


Jurnal de Trou Aux Biches
Aici m-am simțit cel mai bine. Am avut un apartament atât de spațios și foarte primitor, pe care l-am găsit tot pe AirBnb, Villa des Falaises.
În Trou aux Biches am prins și ziua mea de naștere și a fost cea mai bună alegere. Plajele au fost superbe, vremea a fost prietenoasă, soarele prezent pe cer și apă de cocos din plin.

Specialty coffee din nou
Aici vă recomand cafeneaua Passion Coffee, au doar V60 cu cafea de specialitate. Noi am fost și aici și în rest am avut cafeaua pregătită de acasă. Supermarketul meu preferat de unde ne-am făcut majoritatea cumpărăturilor a fost Winner's. Am mai mers și la mall-ul din La Croisette de unde am mai cumpărat alimente pentru micul dejun.


Ne-am descurcat destul de bine având un buget mediu. Nu a fost totul scump cum ne așteptam.

Plaja Pereybere
Plaja mea favorită a fost Pereybere. Ne luam mâncare de la Winner's și apoi mergeam pe plajă. Apa de cocos era nelipsită de asemenea. Am avut parte de o apă atât de curată și de o atmosferă plăcută. Se putea plăti cu cardul la supermarket. La majoritatea restaurantelor de pe plajă se plătea cash. Sunt destule ATM-uri și le-am ales pe cele care nu iau comision. Noi am scos de la SBM, Bank of Baroda și MCB.
Partea aceasta a insulei mi s-a părut cea mai plină de viață. Mi-a plăcut mult mult.
Plaja Trou aux Biches
O plajă care a mai fost pe gustul meu a fost Plaja Trou aux Biches, unde poți admira și resorturile cu mult bun gust, casele oamenilor care au ales să stea în Rai și peisaje de vis. În schimb nu mi-a plăcut deloc, dar deloc atitudinea pe care o aveau comercianții vis-a-vis de turiști. Pentru ei erai doar un sac de bani. Numai aici mi s-a întâmplat să întâlnesc oameni atât de frustrați și cu foarte puțin profesionalism, ca să o spun elegant. Oamenii sunt foarte drăguți și chiar te consideră parte din familia lor, dar aici nu a fost cazul.

Capitala insulei Mauritius, Port Louis
Cât am stat pe această parte a insulei am decis să vedem și capitala insulei Mauritius, Port Louis. Aceasta, ca orice altă capitală, nu e cel mai frumos loc în care vrei să fii. Noi am fost pe timpul zilei, am lăsat mașina la citadelă că acolo nu plăteam parcarea și am luat-o pe jos pentru a vizita restul orașului. La pas rămâi șocat de cum arată anumite case, magazine, dar nimic ieșit din comun. Am auzit că noaptea ar fi bine să nu prea te faci văzut pe acolo.
Este sigur să te plimbi în Port Louis?
Recomand ca să fii atent pe unde mergi, ca peste tot. Nu am simțit că ar fi avut nimeni nimic cu noi, chiar am întâlnit oameni faini. Folosește-ți bunul simț și fii cu ochii în patru, cum e recomandat să fii peste tot. Faptul că e un mix cultural face totul să fie mai palpitant și complex. O să vezi musulmani, indieni și africani, toți trăind în armonie, zic ei. În realitate mai ies scântei, dar nu ceva alarmant.
Merită vizitat Port Louis?
Am petrecut o zi întreagă în capitală și am vizitat și zona portuară, unde opresc croazierele și zona arată foarte fancy și colorată. Mi-a plăcut. Totuși să vii doar în Port Louis în Mauritius e o crimă. Pierzi toate plajele, restaurantele, cafenele. Mauritius e făcut să fie descoperit pas cu pas, plajă cu plajă, nu doar să stai în port, în capitală. Ce am mai vizitat? St. Louis Cathedral, Port Louis Theater, Chinatown, Jummah Mosque, The Government House, Les Jardind de la Compagnie, The Natural History Museum, Central Market, Aapravasi Ghat World Heritage site, the Caudan Waterfront.
Grădină botanică Pamplemousse
Pamplemousse, o grădină botanică luxuriantă, vine în ajutorul tău pentru a te relaxa. Îți poți face pașii zilnici într-un mod relaxant plimbându-te printre minunățiile pe care aceasta le oferă. Biletul a costat 300 MUR aprox 5.88 euro. (Mulțumesc, Vlăduț pentru conversie!)
Jurnal de Trou d'Eau Douce
Ultima oprire a fost aici și am hotărât să stăm în casa unor localnici pe care aceștia au listat-o pe Airbnb și se numește Enileda. Ne-am gândit că ar fi o experiență interesantă și așa i-am ajuta și pe ei. Am fost întâmpinați cu foarte mare drag și cazarea arăta foarte drăguț, exact ca o căsuță în mijlocul junglei, foarte aerisită și conectată cu natura, dacă mă înțelegeți. Am fost atât de conectați cu ea încât ne-am trezit cu un scorpion în baie în ultima zi. Bine că a fost în ultima zi că altfel nu mai închideam un ochi. Doamna ne-a spus că oricum nu sunt periculoși și că ei nu rezistă în acel mediu. Nu știu ce să zic, că a părut și ea șocată când i-am spus. Bine că nu am pățit nimic.
Partea aceasta de insulă nu e la fel de turistică ca cele prezentate mai sus. Am fost puțin dezamăgită sincer. Plecam dintr-un loc plin de viață și am ajuns aici unde nu prea mișca nimic. Mai erau turiști, dar nu se compara cu celelalte vizitate. Ca să mai animăm puțin altmosfera am încercat în fiecare zi să mergem pe undeva. Să descoperim și alte părți ale insulei și să nu rămânem plictisiți în acel loc.

Cum ajungi la GRSE Waterfall
Am fost la GRSE Waterfall cu mașina și apoi am mers puțin pe jos să ajungem la ea. De obicei ca să ajungeți aici o să vedeți că primiți oferte de mers cu barca. Faza e că din barcă nu vă puteți bucura din plin de această cascadă. Plus că în barcă vor mai fi mulți oameni care se bagă în față la poze, deci nu recomand varianta asta. Dacă mergeți pe cont propriu e gratis, relaxant și faceți milioane de poze fără alți oameni.

Pe unde am mai fost? Mahebourg, La Cambuse Beach, Blue Bay Beach, Palmar Beach, Belle Mare Beach.
Cum ajungi pe Île aux Cerf și cât costă
O să detaliez puțin Île aux Cerf deoarece am un sfat pentru voi. Ca să ajungeți aici, mergeți cu mașina până Pointe Maurice (Google Maps) acolo veți lăsa mașina în parcare ca să așteptați o bărcuță care vă duce pe insulă. Când ajungeți veți plăti 9 euro de persoană și veți avea inclusă o băutură și un sezlong. Insula asta a fost partea care a salvat ultima oprire a noastră. Am avut mâncare la noi și când a fost vorba de cină, ne-am cumpărat o pizza de la restaurantul de pe plajă. Pot spune că au prețuri pentru toate buzunarele. Oricum, accesibile. Puteți face foarte multe activități pe această insulă sau vă puteți așeza pe șezlong la soare.

Cam atât despre Mauritius, dacă mai aveți întrebări pe care nu le-am detaliat aici vă aștept și pe instagram pe @coffeelena22.
Aventuri pline de bucurie vă doresc!
Cu drag,
Elena!
